Compania care se ocupă de noul terminal al Aeroportului Kogălniceanu a contestat licitația pentru construcția stadionului Farul din Constanța (DOCUMENT)

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis o decizie la contestația depusă în cadrul unei achiziții publice realizate de Compania Națională de Investiții care are legătură cu municipiul Constanța
  • Este vizată licitația pentru obiectivul de investiții „Construire stadion «Gheorghe Hagi», strada Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța“
  • Valoarea totală a achiziției este de 330.989.232,47 lei fără TVA
  • Firma contestatoare, SSAB-AG SA a cerut reevaluarea ofertei depuse de asocierea al cărui lider este alături de Metag Inșaat Ticaret Aș cu sediul social în Ankara, Turcia și Atelier Unbuilt SRL
  • Compania din Bacău a câștigat anul acesta licitația pentru lucrările la noul terminal al Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanța


 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis o decizie la contestația depusă în cadrul unei achiziții publice realizate de Compania Națională de Investiții care are legătură cu municipiul Constanța.

Este vizată licitația pentru obiectivul de investiții „Construire stadion «Gheorghe Hagi», strada Primăverii nr. 2-11, municipiul Constanța“. Valoarea totală a achiziției este de 330.989.232,47 lei fără TVA.

Firma contestatoare, SSAB-AG SA cu sediul social în Bacău a cerut reevaluarea ofertei depuse de asocierea al cărui lider este alături de Metag Inșaat Ticaret Aș (n.r. cu sediul social în Ankara, Turcia) – Atelier Unbuilt SRL.

În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația depusă de SSAB-AG SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Compania Națională de Investiții SA și a anulat actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei asocierii precum și comunicările privind rezultatul procedurii.

Consiliul obligă totodată autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește reevaluarea ofertei depusă de asocierea SSAB-AG SA - Metag Inșaat Ticaret Aș – Atelier Unbuilt SRL, să continue procedura de atribuire și să comunice rezultatul acesteia.

Totodată, CNSC a încuviințat în principiu dar a respins cererea de intervenție formulată de Construcții Erbașu SA, lider al asocierii Construcții Erbașu SA – Tracon SRL.

Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.


Împotriva acesteia se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, vezi secțiunea „documente".
 

SSAB-AG SA este fondată în anul 1991 și are sediul social în Bacău, pe Calea Republicii nr. 159, conform confidas.ro. Firma are ca principală activitate, conform codului CAEN, „ Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. SSAB este marcă înregistrată, conform Registrului Comerțului.
 
Compania din Bacău a câștigat anul acesta licitația pentru lucrările la noul terminal al Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanța.
 
Acționari în firmă sunt Corneliu Saftiuc – 33,34%, Gabriel Nistor – 33,33% și Mihai Iulian Șlic – 33,33%. Administratori sunt toți trei, iar președinte de CA este Gabriel Nistor. Auditor este Azalee Expert Audit SRL, prin Valeria Munteanu. Ca puncte de lucru sunt menționate următoarele: Zărnești, pe strada Uzinei, Brașov, parc industrial Zărnești, din 2018 existând contract de vânzare-cumpărare Bacău, pe strada Chimiei  pe strada Străpungere Silvestru, Iași pe strada Muncii, Brașov str. Ceasornicului din București Tulcea, strada Combustibilului 5, teren suprafață de 250 mp, din totalul de 407 mp – cu activitatea principală de lucrări construcții. Contractul este încheiat în 2021, valabil până în 2030  

În anul 2022, firma a raportat 227 salariați, la o cifră de afaceri de 395,062,425 lei, un profit de 12,019,696 lei și 247 de angajați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 156.52%.
 
Gabriel Nistor mai apare ca reprezentant persoană juridică în firma Rupea Retail Park SRL. Corneliu Saftiuc apare și în firmele Val-Con SRL, SSAB Impex SRL (unde este asociat cu Mariana Șlic, soția lui Mihai Iulian Șlic), Sacoval Imobiliare SRL; Protranzact SRL, SSAB Ceramics SRL. SSAB-AG SA apare și în Rupea Retail Park SRL.  
 
SSAB-AG SA a devenit societate pe acțiuni în anul 2022, prin decizia luată în urma AGA din 25.02.2022, publicată ulterior în Monitorul Oficial al României. „Se aprobă schimbarea formei juridice a societăţii din S.R.L. în S.A., părţile sociale transformându-se în acţiuni, astfel noua denumire va fi S.C. SSAB AG - S.A.”, se arată în hotărâre. Consiliul de administraţie alege ca Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General pe Nistor Gabriel, mandat acordat pe o perioadă de 4 ani.
 
Cea mai recentă decizia luată de CA al SSAB-AG vizează prelungirea facilităţii în valoare de 33.000.000 lei pentru emitere scrisori de garanţie de avans, buna execuţie, post execuţie aferente contractului de lucrări „Construcţie magazine IKEA, comuna Dumbrăviţa, Timiş" - până la 30.06.2026, conform hotărârii apărută în Monitorul Oficial din 19 aprilie 2023.
 
Mihai Șlic este fost consilier local și viceprimar al municipiului Bacău, ultima declarație de avere disponibilă fiind din anul 2010, unde soția, Mariana Șlic apare ca director al SC SSAB Impex SRL (unde asociată este alături de Corneliu Saftiuc), iar Mihai Șlic apare director al SSAB-AG SRL Bacău. În 2010, declara terenuri la Ceahlău, Luncani și Bacău, cât și mai multe case de locuit și apartamente la Iași, Bacău, Ceahlău și Luncani.

Mihai Șlic, fost viceprimar și consilier local PNL, trecut ulterior la PDL, a fost declarat de Agenția Națională  de Integritate (ANI) incompatibil deoarece firmele pe care le administrează sau în care este asociat au făcut afaceri cu bani publici, conform Adevarul. Conform raportului încheiat de ANI, Șlic a încheiat trei contracte de lucrări de proiectare și o rețea de alimentare cu apă a unei săli de sport cu Consiliul Local Bacău.

Valoarea contractului este de 138.510 de lei.Fostul viceprimar al Bacăului afirma la vremea respectivă că va contesta raportul întocmit de ANI. În plus el susține că singurul contract pe care l-a avut pe bani de la bugetul local a fost un branșament la o conductă de apă la un bloc, lucrare realizată de o firmă unde el este acționar și care a avut valoarea de 1.000 de euro.

 
ATELIER UNBUILT SRL este o firmă înființată în anul 2019, sediul social fiind în București, pe strada Drumul Sării nr. 18. Activitatea principală constă în „Activități de arhitectură”. Aurelia Stan este asociat unic și administrator. 
 
În anul 2022, firma a raportat 3 salariați, o cifră de afaceri de 945,889 lei, un profit de 694,415 lei la un număr mediu de 2 angajați. Aurelia Stan mai este administrator la Design Orizontal SRL și asociat în PACIC – Proiectare și Antrepriză Construcții Industriale și Civile SRL.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Știri Constanța Exclusiv. Cum va arată după extindere noul terminal al Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO)

Constanța Începe demolarea stadionului „Gheorghe Hagi“. „Va deveni istorie, dar amintirile, oamenii rămân!“ (GALERIE FOTO)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziţia mobilierului urban inteligent din municipiul Medgidia, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

05 Dec 2023 589

CNAIR a scos la licitație contracte pentru concesionarea de parcări și spații de servicii. Este vizată A4 care traversează județul Constanța

05 Dec 2023 509

Achiziții publice Reamenajarea spațiului din zona Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ scoasă la licitație de Primăria Constanța

05 Dec 2023 472

Licitații publice Primăria Constanţa vrea să plătească 10 milioane de lei pentru reabilitarea zonei Coiciu-Casa de Cultură

04 Dec 2023 757

Licitații publice Achiziția pentru modernizare a Galeriei de Artă din Constanța, anulată de municipalitate (DOCUMENT)

04 Dec 2023 509

Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanța s-a retras din Atelier Television SRL, ultimul businnes care avea legătură cu „imperiul” afaceristului Comănescu

03 Dec 2023 1731

Decizii CNSC Compania care a demolat activele aflate pe terenul Săli Polivalente din Constanța a contestat o licitație organizată de Academia „Mircea cel Bătrân"!

02 Dec 2023 735

Ziua de Comemorare a Victimelor SIDA Întârzieri în ceea ce privește îngrijirea complexă a persoanelor care trăiesc cu HIV!

01 Dec 2023 541

Județul Constanța, locul V în topul insolvențelor în primele zece luni din 2023

01 Dec 2023 496

Rezultatul final al fazei de evaluare în cadrul licitației serviciului de salubrizare din județul Constanța, contestat la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

30 Nov 2023 600

Decizia de anulare a licitației de modernizare şi reabilitare a drumurilor comunale și stradale de către primăria Ghindăreşti, contestată la CNSC de compania controlată de Corneliu Dragomir

29 Nov 2023 545

Contestație la CNSC BLC Autohouse Leader SRL, nemulţumită de rezultatul unei licitaţii organizate de CN ACN SA Constanţa. Ce decizii au fost dictate?

29 Nov 2023 628

Monitorul Oficial Acționarii Murfatlar Vinul Romania SA au decis închiderea punctului de lucru din județul Constanța

28 Nov 2023 656

O firmă de pază locală a reușit să anuleze la CNSC o licitație organizată de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa

27 Nov 2023 561

Licitație organizată de Confort Urban SRL, contestată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. A fost dispusă anularea procedurii de atribuire

23 Nov 2023 623