Constanța Aruncarea deșeurilor la întâmplare, sancționată de polițiștii locali

  • Cerșetoria, consumul de băuturi în spațiul public sau aruncarea deșeurilor la întâmplare, sancționate de polițiștii locali.

Polițiștii locali constănțeni desfășoară permanent acțiuni de verificare a respectării măsurilor pentru îmbunătățirea activităților de gospodărire și înfrumusețare a localității, a măsurilor de protecție individuală, a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și a circulației pe drumurile publice. Zilele trecute au fost vizată zona centrală a orașului.

Cu această ocazie au fost legitimate 115 persoane, fiind aplicate 83 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 19.230 lei, pentru încălcarea prevederilor mai multor acte normative aflate în competența polițiștilor locali. Cele mai multe abateri au vizat consumul de alcool sau fumatul în spațiul public, aruncarea de ambalaje și alte deșeuri la întâmplare sau apelarea la mila publicului.


În același timp, polițiștii locali au sancționat și persoanele surprinse că circulau în mijloacele de transport în comun fără a avea bilet, dar și șoferii care au staționat în locuri nepermise sau care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități fără a avea acest drept.

„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța”, transmit reprezentanții Primăriei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 390

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 463

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 568

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 520

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 651

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 666

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 743

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 481

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 602

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1136