Constanța Femeie jefuită în plină zi, în fața unei bănci din zona Trocadero. Ce au hotărât procurorii

  • În data de 02.08.2021, în jurul orei 11:12, în timp ce persoana vătămată se afla în fața unei unităţi bancare din municipiul Constanța, zona Trocadero, inculpatul a acostat-o din spate, a îmbrâncit-o și i-a smuls din mână suma de 1.900 de lei, provocându-i victimei leziuni traumatice prin lovire de corp dur.
La data de 03.08.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a formulat propunere de arestare preventivă, pentru 30 zile, a inculpatului S.B. în vârstă de 30 ani, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 Cp.

În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate S.B. se rețin următoarele:

În data de 02.08.2021, în jurul orei 11:12, în timp ce persoana vătămată I.R. se afla în fața unei unităţi bancare din mun. Constanța, zona Trocadero, inculpatul S.B. a acostat-o din spate, a îmbrâncit-o și i-a smuls din mână suma de 1.900 de lei, provocându-i victimei leziuni traumatice prin lovire de corp dur sau torsionare ce necesită pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale și creând un prejudiciu în valoare de 1.900 de lei.

Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpatul S.B.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 930

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 422

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 756

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1138

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3831

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1394

UPDATE. Surse - șeful Camerei de Conturi Constanța Judecătorii retrimit la Parchet dosarul lui Ioan Bobe (MINUTĂ)

17 Jan 2024 3709

Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

05 Jan 2024 1273

Noua „gardă“ a magistraților Cine va conduce justiția din Constanța pentru următorii ani

26 Nov 2023 2290

Justiție Constanța Anca Ramona Micu, noul prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

24 Nov 2023 1470

#Dobrogea145 Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1827

Parchetul General, către Ministerul Justiției – „Vor fi parchete care vor fi desființate de facto sau vor funcționa cu unul sau doi procurori“

04 Aug 2023 1019

Se pregătește un șef nou pentru Parchetul Judecătoriei Mangalia (DOCUMENTE)

21 Jul 2023 1626

Averea și interesele lui Viorel Gabriel Teliceanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța! (DOCUMENTE)

08 Jul 2023 3713

CSM a amânat discuțiile privind noul șef din Parchetul Curții de Apel Constanța

10 May 2023 1371