Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța



Magistratul Gigi Valentin Ștefan, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ar urma să preia, cu delegație, funcția de procuror general adjunct al aceleiași unități de parchet!
 
Propunerea a fost înaintată Consiliului Sperior al Magistraturii și urmează să fie analizată în cadrul primei ședințe de anul acesta a Secției pentru Procurori, din data de 9 ianuarie 2024.
 
Amintim, magistratul Gigi Valentin Ștefan a fost procuror general al PCA Constanța, ce are în subordine toate unitățile de anchetă din Constanța și Tulcea, până la începutul acestui an, când a încetat mandatul de trei ani în funcție.
 
Funcția de procuror general al Dobrogei a fost preluată astfel, în urma câștigării concursului, de către magistratul Mihaela Elena Mergeane, la momentul preluării funcției de procuror general încetând mandatul său de procuror general adjunct.
 
Astfel, ambele funcții de procuror general adjunct al PCA Constanța au devenit vacante, la finele anului 2022 pensionându-se cel de-al doilea adjunct, magistratul Beatrice Silvia Șișman.
 
Acum, din echipa de conducere a PCA Constanța vor face parte, dacă propunerea va fi admisă de către Secția pentru Procurori a CSM, magistratul Gigi Valentin Ștefan – în calitate de procuror general adjunct, și magistratul Mihaela Elena Mergene, procuror general al Dobrogei, în urma câștigării concursului pentru funcția de conducere.
 
Totodată, dacă propunerea privindu-l pe magistratul Gigi Valentin Ștefan va fi admisă de CSM, acesta va fi delegat în funcția de conducere până la ocuparea acesteia prin concurs, în condițiile legii, dar nu mai mult de șase luni.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 596

Din 1 februarie Teodora Elena Rotea, noul procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

23 Jan 2024 780

Avere și interese Teodora Elena Rotea, propusă procuror general adjunct al Dobrogei! (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1077

De mâine, 10 ianuarie Procurorul Gigi Valentin Ștefan revine în conducerea Parchetului Curții de Apel Constanța!

09 Jan 2024 2159

Oficial, din prima zi a anului Magistratul Mihaela Elena Mergeane este noul procuror general al Dobrogei (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1264

Oficial Mihaela Elena Mergeane, numită procuror general al Dobrogei, de la 1 ianuarie 2024

29 Nov 2023 1504

Ce avere are magistratul Mihaela Elena Mergeane, procuror general adjunct al Dobrogei, viitor procuror general (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 4195

Magistratul Mihaela Elena Mergeane va fi noul procuror general al Dobrogei! A luat 9,80 la testarea scrisă, a doua medie pe țară

22 Nov 2023 2028

#Dobrogea145 Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1808

Gigi Valentin Ștefan, procurorul general al Dobrogei, declarații despre nava care a explodat la Sulina

21 Sep 2023 1435

Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)

05 Sep 2023 2735

Știri justiție Constanța Concurs pentru scaunul de procuror general al Dobrogei! S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor (DOCUMENT)

23 Aug 2023 1646

Știri justiție Constanța Cine conduce parchetele din Constanța și Dobrogea? Lista completă a procurorilor delegați sau detașați pe funcțiile de conducere

15 Aug 2023 6328

Postul de procuror general al Dobrogei, ocupat de Gigi Valentin Ștefan, scos la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii (DOCUMENT)

01 Aug 2023 3775

Dosarul deschis de șefii din parchetele din Constanța Ministerului Public, amânat de protestele judecătorilor

17 Jul 2023 1289