Cooperare între Poliţia Română şi statele europene. Peste zece persoane au fost aduse în ţară

Poliţiştii români au desfășurat, în ultima săptămână, misiuni, în state europene, pentru aducerea în țară a 13 persoane urmărite internațional și au predat 9 urmăriți către statele ce aveau emise mandate europene de arestare pe numele acestora.
 
În perioada 30 septembrie – 4 octombrie a.c., polițiștii români au desfășurat activități specifice procedurilor de extrădare și predare în baza unui mandat european de arestare, îndeplinind misiuni de aducere în România a persoanelor urmărite din țări precum Marea Britanie (6 persoane), Germania (2), Spania (2), Cehia (1), Elveția (1) și Italia (1).
 
Cei în cauză erau fie condamnați definitiv de instanțele din România, fie căutați în baza unui mandat de arestare preventivă pentru comiterea unor infracțiuni de omor, tentativă de omor, evaziune fiscală, furt, infracțiuni rutiere, înșelăciune, tulburarea ordinii și liniștii publice, vătămare corporală sau răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
 
De asemenea, au fost predați, către partenerii străini, 9 urmăriți internațional de către Italia (4), Germania (3), Belgia (1) și Ungaria (1). Cei în cauză erau urmăriți internațional fiind bănuiți de comiterea unor fapte de furt, înșelăciune, constituirea unui grup infracțional organizat sau facilitarea intrării și șederii ilegale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 250

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 528

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1417

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 686

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 792

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 285

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 371

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 511

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 707

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 589

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 763

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 632