Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității


Sursa foto: Poliția Română

 
  • În perioada 6 – 12 octombrie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 754 de persoane, 71 de autovehicule și 45 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române,  au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 556 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 

„Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, au depistat 89 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 196 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen”, precizează sursa citată.
 

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 24 de documente, fiind găsite 64 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare, mai adaugă polițiștii.
 

„Totodată, 198 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, punctează sursa.

 
Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 27 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 14 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 8 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
 
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 21 de documente și 7 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, încheie comunicatul.
  

Citește și
Accident rutier în județul Sibiu! Au fost implicate un microbuz și două persoane
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 373

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 573

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 300

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 545

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1439

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 689

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 526

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 795

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 293

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 377

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 515

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 718

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 594

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 769

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 636