De la începutul anului și până în prezent la Constanța Câte amenzi au aplicat polițiștii privind protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului

  • De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.100 lei, conform art. 5 pct. 19 din H.C.L.M. 184/2013, privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează zilnic pe zonele de competență în vederea monitorizării utilajelor specializate în transportul materialelor de construcții, respectiv beton/ciment spre construcțiile aflate în execuție.

În ciuda numeroaselor campanii de informare demarate de polițiștii locali, în continuare, au fost identificați conducători auto care transportă diferite materiale de construcții, fără a lua măsurile necesare pentru prevenirea împrăștierii acestora pe carosabil.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.100 lei, conform art. 5 pct. 19 din H.C.L.M. 184/2013, privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Murdărirea, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe constituie contravenție la normele privind salubritatea, menținerea curățeniei, protecția mediului.

De asemenea, ca măsură complementară, s-a dispus curățarea carosabilului, pentru a nu pune în pericol circulația altor vehicule.

În continuare, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205, de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 390

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 463

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 568

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 520

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 666

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 743

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 480

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 601

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1136