De la Oil Terminal direct în ParlamentZi importantă pentru Mihai Lupu

Lupu-MihaiLupu.jpgParlamentarul liberal Mihai Lupu împlineşte astăzi 50 de ani. Liberalul încheie anul acesta primul mandat de deputat.

Mihai Lupu şi-a exprimat deja intenţia de a candida la alegerile din decembrie din partea USL pentru un nou mandat de deputat pe Colegiul 2. Sărbătoritul zilei este vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa şi este unul dintre liberalii cu ştate vechi din judeţ, fiind membru al acestei organizaţii politice încă din 1997. Din punct de vedere profesional, Lupu a fost mult mai vizibil pe vremea când deţinea şefia Oil Terminal, în perioada 2005 - 2008, decât în cea în care a fost ales deputat (2008-2012). Originar din judeţul Iaşi, Lupu a terminat Liceul Industrial de Chimie din Iaşi, după care a urmat cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti (1991 - 1996). Activitatea profesională a început-o în 1981 ca operator chimist la Fabrica de Antibiotice Iaşi, iar apoi a venit în zona Dobrogei, unde a lucrat ca mecanic la IUG Basarabi timp de trei ani. Ulterior, pentru o perioadă de 17 ani, a fost angajat la SC Petromidia SA în calitate de economist. Timp de doi ani Lupu a desfăşurat activităţi private, după care, doi ani a fost director comercial la SC TSP Ecoterm Năvodari.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 205

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 558

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 573

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 738

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 1008

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 797

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a delegației Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Irak

20 Mar 2024 380

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 547

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu delegația Parlamentului Georgiei

11 Mar 2024 350

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 971

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1217

Fostul parlamentar și consilier prezidențial, Dorel Onaca a decis radierea afacerii din Registrul Comerţului Constanţa

09 Feb 2024 4587

Birourile permanente au decis veniturile angajaților senatorilor și deputaților Cât câștigă un consilier parlamentar?

07 Feb 2024 869

APCE îndeamnă la despăgubiri pentru copii maltratați din Europa, inclusiv în România

26 Jan 2024 726

Senatul, convocat luni în sesiune extraordinară. Se va discuta despre OUG privind transporturile

19 Jan 2024 742