Decizie importantă la Ameropa Grains SA! Cine îl va înlocui pe Mihai Panait în funcția de director general

  • Mihai Panait nu mai este director la Ameropa Grains
  • Cristian Moldovan îl va înlocui
 
Membrii Consiliului de Administraţie al Ameropa Grains - S.A., o societate cu sediul social în Constanţa, Incinta Port Constanţa, Dana 54, reuniţi în cadrul şedinţei CA, au decis să adopte o hotărâre nouă.
 
Prezenta hotărâre a fost adoptată prin votul favorabil exprimat de toţi cei 3 membri CA, după cum urmează: Dujardin William Yves Marie, cetăţean francez, membru şi preşedinte al CA; Anitei Mihai-Daniel, cetăţean român, membru al CA, şi Bogaert Laurent Marie P., cetăţean belgian, membru al CA.
 
Preşedintele şedinţei a fost William Dujardin, în calitate de Preşedinte al CA. Secretarul de şedinţă desemnat a fost Mihai-Daniel Anitei.
 
S-a ținut cont de notificarea din data de 07.12.2021 de denunţare unilaterală („Notificarea de Denunţare“) de către Societate a contractului de management încheiat la 26.10.2020 între Societate şi Mihai Panait în calitate de director general al Societăţii, aşa cum acesta a fost modificat până la data prezentei („Contractul de Management“) și au fost luate mai multe decizii:
 
„Hotărârea nr. 1
Aprobarea modificării în managementul Societăţii
CA aprobă încetarea Contractului de Management şi a mandatului de director general al lui Mihai Panait, ca urmare a denunţării unilaterale a Contractului de Management, în conformitate cu condiţiile menţionate în Notificarea de Denunţare.
Încetarea Contractului de Management şi a mandatului sus-menţionat are loc la data de 07.06.2022.
 
Fără a aduce atingere celor de mai sus, începând cu 07.12.2021 şi până la data încetării Contractului de Management şi a mandatului, se aplică perioada de preaviz, perioadă în care încetează cu efect imediat, de la data prezentei, responsabilităţile şi puterile de reprezentare ale lui Mihai Panait în calitate de director general”.
 

S-a aprobat numirea unui nou director general interimar al Societăţii, pentru un mandat care începe la data de 07.12.2021 şi care urmează să expire la data de 30.06.2022, respectiv în persoana lui  Cristian Moldovan.
 
Totodată, s-a împuternicit cu puteri depline SCP „Popovici Nitu Stoica & Asociații“, cu sediul în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 239, etajul 6, sectorul 1, prin oricare dintre avocaţii săi, pentru ca aceştia, împreună sau în mod individual, în numele şi pe seama Societăţii şi a CA, să întreprindă orice acte necesare pentru înregistrarea prezentei hotărâri, fără a se limita la următoarele:

(a) să reprezinte Societatea şi CA în faţa oricăror persoane fizice sau juridice, autorităţi publice/entităţi publice sau private, spre exemplu, dar fără a se limita la Registrul Comerţului, autorităţile fiscale, notari publici, în vederea îndeplinirli tuturor formalităţilor legale pentru înregistrarea prezentei hotărâri;
(b) să întocmească, să semneze, să modifice, să depună, să primească toate declaraţiile, cererile şi documentele necesare pentru punerea în aplicare a prezentelor hotărâri şi să realizeze orice formalităţi conexe în acest scop.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt


Citește și

Modificări importante în Chimpex SA! Mihai Panait nu mai deține funcția de director general

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea Ameropa Grains SA Constanța își deschide un nou punct de lucru în județul Argeș

30 Nov 2021 1121

PUZ-ul iniţiat de Ameropa Grains, pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal Constanța

27 Jan 2021 2045

Un nou proiect în portofoliul Ameropa Grains SA. Acționarii au undă verde la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța

16 Jan 2021 1820

Parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski” Constanța, iluminat festiv de privați

16 Dec 2020 2562

Noul Consiliu de Administrație al Ameropa Grains

10 Dec 2020 2121

Ameropa Grains SA, PUZ pentru un teren din Constanța. Unde va fi amplasat un nou parc retail

19 Aug 2020 2183

Terenul dispune de o linie de cale ferată privată PUZ-ul pentru un teren situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în consultare publică (document)

15 Aug 2020 2130

PUZ-ul iniţiat de Ameropa Grains SA, pentru un teren situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în atenţia constănţenilor (document)

07 May 2020 2584

Imobile situate pe bulevardul Aurel Vlaicu, demolate de Ameropa Grains. Până când se pot depune observaţii

03 Feb 2020 2852

PUZ-ul iniţiat de Ameropa Grains, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Primăriei Constanţa (document)

20 Nov 2019 4236

Cine este noul președinte al Consiliului de Administrație al Ameropa Grains SA

13 May 2019 2302

Deciziile societăţii Ameropa Grains, publicate în Monitorul Oficial al României

13 Nov 2018 1543

Trei puncte de lucru ale societăţii Ameropa Grains SA au fost închise

15 Oct 2018 2620

Modificări în componenţa conducerii Ameropa Grains SA

02 Aug 2018 3730

Firma TBK Educational Campus a cumpărat un imobil de la Ameropa Grains. Iată unde este situat!

25 Jul 2018 2116