Descoperirea șocantă a polițiștilor de la frontiera din Arad! Zeci de străini, înghesuiți într-o autoutilitară (GALERIE FOTO)

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
  • În ultimele 24 de ore, zeci de cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
 
Conform unui comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră Română, poliţiştii de la granița din Arad din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 56 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare și o autoutilitară.
 
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc și unul german, aflați la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, respectiv unei autoutilitare înmatriculate în Ungaria. Unul din șoferi transporta pervazuri pentru o societate comercială din Ungaria, iar celălalt se deplasa pe ruta Turcia – Olanda.
 
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 33 de cetăţeni străini.
 
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, majoritatea solicitanți de azil în țara noastră.
 
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, colegii noștri au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc ce transporta vin din Georgia în Polonia.
 
În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 23 de persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, Irak, Eritreea și Etiopia, unii dintre aceștia fiind intrați legal în România, alții solicitanți de azil.
 
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
 
Citește și:


Tentativele de fraudă de la frontierele României! Zeci de străini, luați în custodie publică

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 310

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 352

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 406

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 596

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1425

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 402

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 939

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 434

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 519

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 417

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 902

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 543

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 707

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 519

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 525