Diaconul Bretea de la Biserica Sfântul Nicolae din Năvodari a fost hirotonisit (galerie foto)

Hirotonisire_Des.jpgÎn cadrul slujbei de sfinţire a Bisericii Sfânta Treime de la Casa de Cultură, diaconul Mihai Gheorghe Bretea, de la biserica Sfântul Nicolae din Năvodari, a fost hirotonisit preot chiar de către Înaltpreasfinţitul Părinte Iakovos, Mitropolit de Mitilyne, care a oficiat slujba împreună cu Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

La ceremonia de hirotonisire a diaconului din Năvodari a participat şi primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, dar şi viceprimarul Florin Chelaru.

Evenimentul de hirotonisire a avut loc ieri, la finalul slujbei de sfinţire a Bisericii Sfânta Treime de la Casa de Cultură. La ceremonie a fost prezent chiar Înaltpreasfinţitul Părinte Iakovos, Mitropolit de Mitilyne, care a adus din Grecia şi moaştele Sfântului Rafael. Înainte ca ceremonia de hirotonisire să aibă loc, a sosit şi primarul Năvodariului, Nicolae Matei, împreună cu viceprimarul Florin Chelaru, care au vrut să-i fie alături unuia dintre oamenii care fac ceva pentru oraşul Năvodari, ridicând o biserică şi slujind pentru năvodăreni. „Pe părinte îl ştiu de câţiva ani. Împreună am fost anul trecut la Bari, în Italia, să aducem mirului moaştelor Sfântului Nicolae. De astăzi, a intrat în orânduirea preoţească. Am vrut neapărat să onorez invitaţia, cu atât mai mult cu cât construim împreună biserica la care slujeşte la Năvodari", a declarat primarul. La biserica Sfântul Nicolae, preotul Mihai Bretea slujeşte alături de părintele Nicu Adrian Pătraşcu. Primarul a declarat că biserica unde slujeşte părintele Bretea nu este încă finalizată: „Suntem la cupole. Sperăm să o terminăm cât mai repede".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cristina

02 May, 2011 22:13

Un om deosebit !!

Articole asemanatoare

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 934

Calendar ortodox, 19 decembrie 2023 Ce sărbătoare este astăzi pentru creștinii ortodocși

19 Dec 2023 1863

Calendar-ortodox 25 august - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

25 Aug 2023 853

La biserica „Buna Vestire” din Năvodari vor fi aduse spre cinstire fragmente din moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou

16 Mar 2023 5865

Peste 10.000 de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sf. Parascheva

08 Oct 2022 995

Calendar Ortodox 25 august 2022. Ce sărbătoare este joi?

25 Aug 2022 1510

Calendar ortodox 2022, 13 martie Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor Patriarhul Constantinopolului

13 Mar 2022 1350

Administrator nou la Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare“ SRL

17 May 2021 3407

Arhiepiscopia Tomisului, de la agonie la bucurie „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren, de Sfântul Gheorghe!

26 Apr 2021 3013

Sfânta Parascheva. Unde avem, în județul Constanța, biserici cu hramul sfintei Parascheva

14 Oct 2020 6876

Zeci de mii de pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Nicolae şi Sfântului Nectarie

07 Dec 2019 2237

ÎPS Teodosie va sluji, astăzi, alături de Preafericitul Părinte Daniel

27 Oct 2019 2640

Iași Zeci de mii de oameni, prezenți la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

12 Oct 2019 2276

Astăzi se împlinesc 193 de ani de când s-a hotărât ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași

08 Aug 2019 1625

9 mai - Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari

09 May 2019 2986