Echipa OMD Mamaia – Constanța se consolidează pentru a răspunde ambițioaselor obiective de promovare

Odată cu încheierea sezonului estival, Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a început deja demersurile pentru dezvoltarea unei ample strategii de promovare, care va fi implementată pe parcursul următoarei perioade. În acest context, asociația, care a funcționat de la înființare cu personal limitat, anunță consolidarea competențelor echipei prin adăugarea unui nou membru, care va ocupa funcția de Specialist în relații publice.

Decizia pentru recrutarea de personal pentru postul vacant vine ca răspuns direct la nevoia organizației de a gestiona un volum crescut de activități și evenimente planificate pentru sezonul care urmează.

Prin angajarea unui expert cu experiență în domeniul comunicării, OMD Mamaia-Constanța își propune să atingă un nivel ridicat de eficiență atât în gestionarea campaniilor de imagine și promovare, cât și în relațiile cu stakeholderii și mass-media, au transmis reprezentanții OMD Mamaia. 
 

„Misiunea de a promova o destinație precum Mamaia, perla litoralului și cea mai îndrăgită stațiune din România, vine cu o mare responsabilitate. Întreaga zonă Mamaia – Constanța merită să fie prezentată în toată splendoarea, cu tot ce are mai bun de oferit vizitatorilor. În această direcție se concentrează eforturile noastre și ne-am angajat să creăm o echipă de elită, împreună cu care să îndeplinim cât mai bine această promisiune.”, a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

Poziția de Specialist relații publice în cadrul organizației a fost ocupată în urma desfășurării unui concurs anunțat public, la începutul lunii
septembrie. Aplicanții, care au îndeplinit criteriile de studii, competențe și experiență specifică au susținut evaluarea constând într-o probă scrisă și un interviu.

Oana Silviana Crăciun a fost persoana selectată pentru ocuparea postului, pe o perioadă nedeterminată, după parcurgerea tuturor etapelor procesului. Cu o carieră jurnalistică de 15 ani, în presa scrisă, radio și televiziune și competențe extinse în domeniul relațiilor publice, Oana Crăciun va fi, de acum înainte, persoana responsabilă de gestionarea comunicării OMD Mamaia-Constanța.

Promovarea destinației turistice nu este primul său contact cu această industrie. Bazându-se pe experiența care nîmbină jurnalismul de călătorie și acreditarea ca ghid național, cea mai nouă membră a echipei OMD își propune să implementeze o strategie de comunicare, care să integreze cele mai bune practici, din ambele domenii, a mai punctat sursa citată. 


Despre Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a fost înființată printr-o asociere între **Primăria Municipiului Constanța și i trei patronate din turism, cu scopul de a gestiona activitățile de promovare și management turistic pentru stațiunea Mamaia și municipiul Constanța. Pe parcursul sezonului estival 2023, asociația a organizat și a susținut desfășurarea mai multor evenimente, care s-au bucurat de participarea câtorva zeci de mii de turiști și constănțeni. 



Citește și:


Ziua Mondială a TurismuluiOMD trece în revistă succesul destinației Mamaia-Constanța în 2023


foto: OMD Mamaia 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 401

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 669

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 477

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 855

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 397

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 566

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 662

OMD Mamaia Constanța caută Manager pentru destinația turistică

03 Apr 2024 460

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 744

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 766

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 441

OMD Mamaia Constanța A început etapa de vot public pentru noua identitate vizuală a Stațiunii Mamaia

19 Mar 2024 469

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 455

Destinația Mamaia Constanța, în atenția francezilor la Salonul Mondial de Turism din Paris

16 Mar 2024 470

Destinația Mamaia Constanța, prima participare la Salonul Mondial de Turism din Paris

13 Mar 2024 555