Episcopul Hușilor „Nu postim pentru a primi o anumită recompensă din partea lui Dumnezeu“

Episcopul Huşilor, Ignatie, spune că postul este un exerciţiu spiritual şi nu o simplă dietă, pentru că prin post oamenii trebuie să fie mai buni, să simtă mai profund credinţa şi să îl dorească mai mult pe Hristos în viaţa lor, conform Agerpres.ro

În opinia ierarhului, postul alimentar nu este suficient dacă nu este dublat de cel sufletesc.

"Noi nu postim pentru a primi o anumită recompensă sau o anumită formă de răspuns din partea lui Dumnezeu. Noi postim, în primul rând, aşa cum subliniază încă din secolul al V-lea Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru păcatele noastre. Ceea ce este esenţial - noi postim ca să ne pregătim să-L primim pe Hristos. Evident că e nevoie să menţinem un echilibru între postul alimentar sau postul trupesc şi postul sufletesc. Eu aş merge undeva pe o anumită prevalenţă a postului spiritual, postul de păcate. Un post asumat, deplin, trebuie să fie dublat sau să aibă ca punct de plecare şi postul trupesc. N-aş merge nici pe perspectiva aceasta, fiindcă se vorbeşte des în spaţiul public despre faptul că postul implică o anumită formă de detoxifiere la nivelul corpului. Mi se pare că asta e o viziune extrem de sărăcăcioasă, unilaterală asupra postului. Noi nu postim ca să ne detoxifiem, acest lucru o pot face atâtea variante de nutriţie. Noi postim să ne "detoxifiem" spiritul. Aş prefera, de exemplu, să mănânce cineva ochiuri sau orice altă mâncare de frupt şi să fie bun. Postul este un exerciţiu spiritual, nu o simplă dietă", a precizat episcopul Ignatie.


Potrivit acestuia, postul alimentar îşi are rostul său şi trebuie ţinut cu măsură.

"N-am putut pricepe şi încă nu înţeleg din punct de vedere mental - tu ai nevoie de anumite surogate, de anumite substitute alimentare care să trimită la mici de post, lapte de post, brânză de post şi tot tacâmul. Asta înseamnă că undeva, din punct de vedere mental, tu nu eşti desprins de alimentaţia de origine animală. Or, noi postim tocmai pentru a ne desprinde cât mai mult de tot ceea ce înseamnă materialitate, pentru a nu fi dependenţi exclusiv de mâncare. Sigur că există o dependenţă, căci nu suntem îngeri, suntem oameni, avem corpuri care necesită să fie menţinute în viaţă prin hrană. Când spun dependenţă am în vedere să nu fie o formă de sclavie, de idolatrie faţă de tot ceea ce înseamnă mâncare. (...) Postirea în sine, şi cea trupească şi cea spirituală, conjugate, una o implică pe cealaltă, ar trebui să ducă în punctul în care tu să simţi cu adevărat o nevoie imperioasă de Hristos şi de cele spirituale", a explicat ierarhul Huşilor.


 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 709

Muzeul de Artă Populară Constanța Semnificația „Miezului Păresimilor”. Iată ce înseamnă

10 Apr 2024 477

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 786

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1831

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația Suflete Deschise lansează un nou apel către creștinii din Constanța

09 Apr 2023 3490

Asociația Suflete Deschise și echipa Arimex Comexim 2000 SRL, vestitorul primăverii pentru pacientele din spitalele constănțene

01 Mar 2023 2453

Iertarea este una din condițiile pentru un început bun al postului. Ce spune Preafericitul Părinte Daniel

26 Feb 2023 1767

Creştinii ortodocşi intră, de astăzi, în Postul Paştelui

07 Mar 2022 2424

Patriarhul Daniel, cu o zi înainte să înceapă postul Paștelui „Cine postește și nu se roagă, nu se bucură, nu se înduhovnicește”

06 Mar 2022 1926

Asociația „Suflete Deschise” și Arimex Comexim 2000 SRL, un nou îndemn pentru creștini

19 Apr 2021 2787

#DobrogeaDigitală Comemorarea „Vartanienilor”, o sărbătoare a armenilor din Constanța

28 Jan 2021 3664

A început Postul Paștelui 48 de zile de gânduri curate, fapte bune, fără patimi, și două dezlegări la pește

02 Mar 2020 4651

Calendar ortodox Când începe postul Sfintei Mării în 2019. Lăsata secului

28 Jul 2019 3330

Editorial Raioanele de peşte din magazine şi pieţe, luate cu asalt de Buna Vestire. Ce recomandă ANPC

25 Mar 2019 2364

Episcopul Ignatie al Huşilor îndeamnă în prima săptămână a postului să renunţăm la mass-media şi social-media

13 Mar 2019 2072