Expiră mandatele administratorilor provizorii de la Mamaia SA. Când se întruneşte AGA şi ce măsuri se regăsesc pe ordinea de zi


Consiliul de Administraţie al Mamaia SA convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor pentru data de 20.03.2020, ora 12.00, iar în caz de neîntrunire a cvorumului, a doua şedinţă este programată pentru data de 23.03.2020, ora 12.00, la sediul Ministerului Economiei, Energiei Mediului de Afaceri.


Potrivit Monitorului Oficial, pe ordinea de zi a AGA se regăseşte revocarea din funcţie a lui Marius Ionuţ Avram, a lui George Bogdan Borung şi a lui Carmen Ursu din calitatea de administratori provizorii ai societăţii, membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii, ca urmare a expirării mandatelor. Ordinea de zi cuprinde şi aceste puncte:
  • numirea unor noi administratori provizorii, respectiv a unor membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii Mamaia SA, pe locurile vacantate, până la data desemnării administratorilor în condiţiile OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • stabilirea şi aprobarea duratei mandatelor administratorilor provizorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • stabilirea şi aprobarea indemnizaţiei lunare fixe de care noii administratori provizorii urmează să beneficieze şi împuternicirea persoanei ce urmează să semneze în numele societăţii Contractul de Administrare/Contractul de Mandat, cu administratorii provizorii.


Au dreptul sa participe la Adunarea Generala Ordinară a Acţionarilor acţionarii societăţii Mamaia SA care sunt înscrişi în evidenţa Registrului Acţionarilor la data de referinţă, respectiv 11.03.2020. Ședinţa AGA va avea loc la sediul social al societăţii, staţiunea Mamaia, Vila 26.

 

Citeşte şi:

Primăria Constanţa şi-a desemnat reprezentanţii Acţionarii Mamaia SA decid anul viitor numirea administratorilor firmei Telegondola Mamaia SRL

Andrada Bărbat şi Marian Ștefan, votaţi reprezentanţii Primăriei în Telegondola Mamaia

Primăria Constanţa, asociat în firmă Judecătorii au închis procedura de reorganizare a activităţii Telegondola - Mamaia SRL


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 331

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 949

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 386

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 579

Fotoreportaj Constanța Cum arată plajele din Mamaia și Eforie? Imagini din dronă (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 648

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 364

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 849

Firme Constanța AGOA acționarilor Dacia 2001 SA! Ordinea de zi completă

16 Apr 2024 473

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 647

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 672

LIVE VIDEO Convinși de vremea frumoasă, constănțenii și turiștii au ales ca loc de relaxare plaja din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 601

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 541

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 685

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 614