Flagrante și infracțiuni. Intervențiile angajaților MAI, în ultimele 24 de ore

foto cu rol ilustrativ: Poliția Română În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.062 de evenimente, 3.287 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.775 fiind situații de urgență.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 223 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 239 de fapte penale, transmite un comunicat de presă din partea MAI.  

Totodată, au fost depistate 28 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Peste 22% din cele 987 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție au fost sesizări din oficiu. 

Echipajele de poliție rutieră au retras 377 de certificate de înmatriculare și au reținut 796 de permise de conducere, dintre care 110 pentru consum de alcool și 28 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.576 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 24 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 5 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 74 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 227.500 de lei, a mai punctat sursa citată. 

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.332) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 238 pentru stingerea de incendii. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 9 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.451 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 145.869 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 17 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,1 %.

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei, în țara noastră au intrat 29.076 de mijloace de transport și 110.505 persoane, dintre care 11.633 cetățeni ucraineni.


 

Citește și: 


Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Au fost aplicate amenzi!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 373

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 573

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 300

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 545

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1439

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 689

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 526

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 795

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 293

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 377

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 515

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 718

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 593

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 769

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 636