Florin Cîțu, mesaj de Ziua Protecției Civile „Contextul național și internațional ne obligă să menținem aceleași standarde de calitate“

  • Premierul  Florin Cîțu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, unde a subliniat că prevenirea și pregătirea au fost susținute de proiectele destinate reducerii riscurilor la dezastre, iar testarea răspunsului la urgențe a fost materializat prin participarea la activităţi şi exerciţii internaţionale.
Iată conținutul integral al mesajului:

"Astăzi, cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, celebrăm întreaga activitate derulată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și a celorlalți specialiști implicați în prevenirea și furnizarea răspunsului la dezastre.

Angajamentul acestor apărători ai vieții cetățenilor au un impact semnificativ și o responsabilitate majoră în salvarea comunităților amenințate de dezastrele naturale sau de alte situații limită, la nivel național. Contribuția Departamentului pentru Situații de Urgență este relevantă în mecanismul de gestionare a situațiilor de urgență, prin modernizarea continuă și dobândirea de noi responsabilități în domeniul protecției civile. Acestea au fost probate în plan operativ, prin numeroasele intervenții în fața provocărilor apărute, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, prin activarea Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Prevenirea și pregătirea au fost susținute de proiectele destinate reducerii riscurilor la dezastre, iar testarea răspunsului la urgențe a fost materializat prin participarea la activităţi şi exerciţii internaţionale.

Procesul de dotare continuă, prin accesarea fondurilor europene, iar răspunsul prompt furnizat în situații limită confirmă faptul că astăzi acest sistem integrat al situațiilor de urgență, coordonat de Departamentul pentru Situații de Urgență si structurile aflate in coordonarea acestuia, au evoluat vizibil și au reușit să se poziționeze în topul clasamentului alături de celelalte servicii de urgență similare internaționale.

Contextul național și internațional ne obligă să menținem aceleași standarde de calitate, să fim rezilienți, iar în susținerea lor, programul de guvernare acordă o importanță majoră dezvoltării și consolidării acestui sector vital populației.

Dat fiind faptul că în data de 1 martie celebrăm și Ziua Mondială a Protecției Civile, reafirm profesionalismul și expertiza pe care reprezentanții protecției civile au dobândit-o în acești ani, confirmată în misiunile de sprijin oferit altor state precum Albania, Liban, Croația, puternic afectate de explozii, cutremure, inundații, dar și prin acordarea rapidă de asistență internațională în scopul oferirii de echipamente sau materiale indispensabile subzistenței.

Vă mulțumesc pentru dedicarea, eforturile și sacrificiile depuse în slujba cetățenilor și vă asigur de întreaga susținere pentru consolidarea gradului de reziliență în rândul comunităților!, a transmis Cîțu .
 

Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial. Cîțu preia interimatul la Ministerul Sănătății

14 Apr 2021 130

Vlad Voiculescu, demis de premier de la Ministerul Sănătății. Dan Barna va asigura interimatul

14 Apr 2021 827

Coronavirus Premierul Cîțu a precizat că am putea renunța la masca de protecție la 1 august

10 Apr 2021 909

Cîțu, mesaj cu prilejul sărbătorii etniei romilor Tradițiile fiecărei etnii vin să întregească patrimoniul cultural național

08 Apr 2021 447

Florin Cîțu anunță ce reguli vor fi de 1 mai și de Paște. Magazinele vor fi deschise până mai târziu, stațiunile de pe litoral vor putea primi turiști

08 Apr 2021 3125

Coronavirus Florin Cîțu, detalii despre pregătirea revenirii la normalitate începând cu 1 iunie

05 Apr 2021 765

Florin Cîțu „Singura soluție este campania de vaccinare”

05 Apr 2021 547

Florin Cîțu, mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România

04 Apr 2021 489

Anunț important De când se aplică noile restricții. Precizările făcute de premierul Cîțu

26 Mar 2021 1759

Când se închid magazinele și care sunt restricțiile de circulație Florin Cîţu- „Am adoptat în Guvern mai multe decizii care vor ajuta la reducerea pandemiei de COVID“ (video)

25 Mar 2021 2352

Florin Cîţu „Vom adapta normele pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare pentru cei decedaţi de covid“

25 Mar 2021 981

Florin Cîțu, de Ziua Internațională a Pădurilor „Vom aloca în perioada 2021-2026, resurse consistente pentru creșterea suprafeței împădurite a țării“

21 Mar 2021 578

Subsecretarul de stat Octav Bjoza, demis de premierul Florin Cîțu

16 Mar 2021 2134

Florin Cîțu, mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni „Înțelegerea diferențelor și aprecierea valorilor celuilalt contribuie la recunoașterea reciprocă“

15 Mar 2021 1144

Florin Cîţu „Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin“ (video)

12 Mar 2021 520