Guvernul majorează pragul maxim al pensiei pentru acordarea de medicamente compensate

  • Potrivit proiectului, pragul maxim pentru care se acordă medicamente compensate se va majora și va ajunge la 1.429 lei/lună
  • Creșterea e propusă ca urmare a majorării punctul de pensie, începând cu 1 ianuarie 2022.
 
 
Guvernul Române a publicat un proiect de ordonanță de Guvern prin care propune majorarea pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%. Creșterea e propusă ca urmare a majorării punctul de pensie, începând cu 1 ianuarie 2022.
 
Potrivit proiectului, pragul maxim pentru care se acordă medicamente compensate se va majora și va ajunge la 1.429 lei/lună inclusiv, față de 1.299 de lei, cât este în prezent. Este, așadar, vorba de o majorare cu 130 de lei.
 
„Beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008”, se menționează în proiectul hotărârii.
 
Măsura creșterii pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% vine ca urmare a majorării, începând cu 1 ianuarie 2022, a valorii punctului de pensie, care va ajunge la 1.586 lei.
 
PRECIZĂRI:
         
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: Pixabay.com

 
Citește și:


Iohannis a promulgat legea! Talonul de pensie, transmis, la cerere, în format electronic

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 386

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 508

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 867

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 938

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 428

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța

05 Apr 2024 2584

Primarul Chițac a deschis proces Casei de Pensii a Ministerului Apărării! Începe judecata

04 Apr 2024 860

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 911

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 755

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 866

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 523

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 910

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1050

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1187

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4322