IGSU 22 de persoane salvate de pompieri, la nivel national, în 24 de ore

Sursa foto: ISU Tulcea/ Foto cu rol ilustrativ



 
  • În ultimele 24 de ore, pompierii din întreaga țară au gestionat peste 1.500 de intervenții  în sprijinul comunităților, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU)
  • Echipajele de descarcerare au acționat în cinci situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme 
 
Astfel, echipajele SMURD au gestionat 1.163 de solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 22 persoane aflate în dificultate.
 

„În afara misiunilor pentru acordarea asistenței medicale de urgență, o importanță deosebită a fost acordată și solicitărilor primite pentru stingerea incendiilor. Astfel, în cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit la 154 astfel de evenimente, 111 dintre acestea fiind arderi de vegetație uscată, iar suprafața de teren afectată a depășit 270 hectare”, au informat pompierii.

 
Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 204 misiuni pentru protecția comunităților.
 
De asemenea, echipajele de descarcerare au acționat în cinci situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
 
O astfel de intervenție a avut loc ieri în județul Argeș, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină la un accident rutier. La fața locului, salvatorii au constatat că un microbuz, în care se aflau 13 persoane, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Pentru gestionarea optimă a misiunilor de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În urma evenimentului rutier, petrecut în localitatea Fețeni, 8 victime au fost transportate la spital.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost transmise 7 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Harghita, Gorj, Neamț, Prahova și Vrancea, mai precizează salvatorii.
 
Totodată, în zonele de graniță cu Ucraina și Republica Moldova au fost angrenați 105 pompieri și 43 de mijloace tehnice pentru gestionarea afluxului de refugiați, în contextul conflictului de pe teritoriul Ucrainei.

 
 Citește și
O mașină a luat foc, pe DN3. Incidentul s-a produs între Costinești și Tuzla
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 214

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 411

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 240

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 228

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 222

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 242

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 505

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 252

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 679

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 274

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 225

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 272

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 335

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 302

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 273