IGSU Misiunile pompierilor, în cursul zilei de ieri. 94 de incendii au izbucnit la nivel național



Sursa foto: ISU Tulcea/Foto cu rol ilustrativ


 
  • Echipajele operative din întreaga țară au acționat, în cursul zilei de ieri, 26 octombrie a.c., pentru gestionarea optimă a celor 1.504 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, accidente din domeniul CBRN, operațiuni de descarcerare, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții 

Potrivit Inspectoratlui pentru Situații de Urgență (IGSU), echipajele operative din întreaga țară au acționat, în cursul zilei de ieri, 26 octombrie a.c., pentru gestionarea optimă a celor 1.504 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, accidente din domeniul CBRN, operațiuni de descarcerare, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții.
 

„O pondere de aproximativ 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, 1.210 persoane primind ajutor de specialitate. Totodată, în decursul celor 24 de ore, 30 de persoane au fost salvate din situații limită”, transmit pompierii.
 

De asemenea, în perioada de referință, salvatorii au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 94 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 178 de misiuni pentru protecția comunităților.
 
Din totalul incendiilor, 63 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), în urma cărora 260 hectare de teren au fost afectate.
 

„Totodată, pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise patru mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Alba, Argeș, Bacău și Buzău”, mai informează pompierii militari.

 
Citește și
Pompierii IGSU au lichidat 146 de incendii în doar 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 298

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 219

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 216

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 206

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 233

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 491

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 239

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 665

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 262

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 214

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 259

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 325

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 284

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 261

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 281