În contextul recentelor reglementări anti-Covid, primarul Constanței acuză guvernul de lașitate

Litoralul românesc nu este focar de infecție cu Covid-19”, a declarat la RFI primarul Constanței, Decebal Făgădău.

El acuză Guvernul de lașitate, pentru că aruncă responsabilitatea către comitetele județene pentru situații de urgență, în privința unei decizii legate de masca obligatorie în spațiile deschise aglomerate.

Decebal Făgădău e nemulțumit că operatorii din turismul de pe litoral sunt arătați cu degetul:

”De la începutul pandemiei, eu am făcut apel la responsabilitate, am fost un om foarte echilibrat și foarte strict cu măsurile și constănțenii știu lucrul acesta, responsabilitate atât instituțională, cât și individuală. Deci am susținut măsurile, tocmai pentru că sunt de părere că prevenția este cea mai bună soluție. Dar de ceva vreme încoace, vă spun că sunt cam bulversat de măsurile care se tot schimbă cu repeziciune, de la o zi la alta și care trasează obligații la oricine altcineva, mai puțin decât la cei responsabili. Vedem de două săptămâni imagini propagate peste tot și în mediul online și în media centrală, cum că dacă vii pe litoralul românesc, găsești un haos, o debandadă și există riscul să fii infectat, ceea ce este fals. Litoralul românesc nu înseamnă doar două-trei cluburi sau una-două plaje, ci înseamnă mii de companii responsabile, mii de patroni, zeci de mii de angajați, care depind de economia turismului”.

 
Primarul Constanței critică Guvernul, pentru că lasă autoritățile locale să decidă restricțiile care se impun: 

Faptul că nu s-a luat o măsură curajoasă de la nivel de Guvern, ci se aruncă responsabilitatea la comitetele județene mi se pare o lipsă de curaj, mi se pare o lașitate, pentru că ne uităm pe de altă parte cum turiștii români care pleacă în Bulgaria sau în Grecia nu au nici un fel de restricții din momentul în care ajung acolo, este o debandadă mult mai mare decât pe litoralul românesc (...). Cu toate acestea, de două săptămâni în continuu, litoralul românesc este posibil focar de infecție. Cifrele nu spun asta, cifrele spun că pe litoralul românesc oamenii sunt în siguranță, dar ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne protejăm”.


Decebal Făgădău a precizat pentru RFI că decizia privind obligativitatea măștii în spații publice deschise va fi luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. El spune că din punctul său de vedere, masca ar trebui să devină obligatorie în zona cluburilor din nord: ”Din punctul meu de vedere, exact în zona în care este cea mai promovată, în zona aceea de nord, în zona de cluburi, acolo. În rest, eu nu văd o aglomerație atât de mare, care să nu poată fi respectată”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 452

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 565

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4316

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 853

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2299

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1399

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1582

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 935

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1637

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1515

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1828

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1069

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1056

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 944

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1346