Încep înscrierile privind facilităţile la transportul public de călători pentru beneficiarii din municipiul Constanţa

Începând de mâine şi până pe 30 aprilie, au loc înscrierile pentru acordarea de facilităţi la transportul public de călători beneficiarilor din municipiul Constanţa.
 
Categoriile de beneficiari pentru care Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa acordă facilităţi la transportul public de călători sunt următoarele: persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri; pensionarii cu pensii de până la 1.250 de lei, inclusiv; persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri; persoanele cu dizabilităţi (cu handicap accentuat şi grav), asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoţitorii acestora; nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat şi însoţitorii acestora şi persoanele cu dizabilităţi (cu certificat de încadrare în grad de handicap mediu şi uşor), pe perioada valabilităţii certificatului de handicap.
 
Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate legitimaţii/permise de călătorie gratuită: cerere şi declaraţie pe propria răspundere; act de identitate/certificat de naştere (copie şi original); certificat de încadrare în grad de handicap/contract individual de muncă (copie şi original) pentru persoanele cu handicap; cupon de pensie (copie xerox) pentru pensionari; adeverinţă eliberată de ANAF pentru persoanele de 60 de ani care nu realizează venituri (original). Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea legitimaţiilor/permiselor de călătorie gratuite pot fi ridicate, completate şi depuse în cluburi pentru pensionari.
 
Permisele/legitimaţiile de călătorie gratuite se vor elibera o singură dată pentru lunile rămase până la sfârşitul anului calendaristic şi vor fi transmise la domiciliul/adresa de corespondenţă a beneficiarilor, prin curierat.

Pentru perioada cuprinsă între data depunerii cererilor privind acordarea legitimaţiilor ori a permiselor de călătorie gratuite şi data transmiterii acestora la domiciliul sau la adresa de corespondenţă a beneficiarilor, persoanele care se încadrează într-una dintre categoriile de beneficiari mai sus menţionate vor ridica permisele ori legitimaţiile prin punctele de distribuire a abonamentelor RATC.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 973

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 401

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 864

Afaceri Constanța Oasis Resort SRL se lansează în industria de cazare pentru vacanțe scurte în Eforie Nord

01 Mar 2024 655

Ansamblul rezidențial premium Lakeside Home din Constanța va avea o instituție de învățământ prestigioasă – Cambridge School of Constanța

10 Dec 2023 1944

Primăria Constanța vrea să acorde reducere de 60% la impozitul pe imobile utilizate pentru prestarea de servicii turistice minim 6 luni pe an

11 Nov 2023 1301

Insolvențe Constanța Full Holiday Tour SRL, firma fostului consilier local Papuc, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

29 Sep 2023 1058

Unicom Holding SA se împrumută cu ipotecă imobiliară. Legăturile cu județul Constanța!

07 Jul 2023 1440

Afaceri Constanța Firmă nouă în Mamaia. Se va ocupa de hoteluri și facilităţi de cazare

12 Jun 2023 1104

Constănțeanul supărat Portul Tomis cu repetiție. Candidatul Chițac le-a promis un port pescăresc. Primarul Chițac vrea le demoleze barăcile!

14 Feb 2023 2333

Dezvoltatorul AXXIS Nova Resort & SPA participă la târgul imobiliar organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, între 4 și 6 noiembrie

04 Nov 2022 1186

Iată cum vrea Primăria Constanța să amenajeze zona taluzului de la plaja Modern. Documentația, depusă la Mediu

20 Oct 2022 2928

Tribunalul a redus taxa judiciară de timbru în dosarul în care Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere!

19 Aug 2022 1380

Procedura de acordare a facilităților pentru întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție, aprobată de Guvern

06 Jul 2022 839

Proiect, în transparență decizională! Ministerul Transporturilor oferă mai multe gratuități persoanelor afectate de conflictul din Ucraina

12 Mar 2022 1096