Inspectoratul de Jandarmi Tulcea doreşte să reînfiinţeze structuri proprii în Delta Dunării


 
  • Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Tulcea are doar 78% din personalul prevăzut în statul de organizare a instituţiei, dar cu toate acestea doreşte să reînfiinţeze mai multe structuri în localităţi din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.



Inspectorul-şef al IJJ, colonelul Ion Bordei, a declarat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, că procentajul de încadrare a personalului asigură capacitatea de a îndeplini toate activităţile cerute de situaţia din teren şi a precizat că deficitul cel mai mare, 36% din necesar, se înregistrează în rândul ofiţerilor.



"În ultimii ani, începând cu 2017, ca urmare a legislaţiei în vederea trecerii în rezervă cu drept de pensie, atractivă la vremea respectivă, la nivelul structurilor MAI au fost foarte mulţi colegi care au considerat că îndeplinesc condiţiile de trecere în rezervă cu drept de pensie. A fost un val foarte mare la nivel naţional şi se găseşte proporţional şi la unitatea noastră. Consecutiv, au mai fost ofiţeri care au promovat pe funcţii de conducere în alte unităţi din judeţele în jur", a explicat inspectorul-şef al IJJ.



Unul dintre posturile vacante încă din anul 2016 este cel de contabil-şef al IJJ, situaţia fiind înregistrată ca urmare a faptului că forurile abilitate nu au organizat concursuri pentru ocuparea acestui post.



Pentru anul 2022, IJJ şi-a propus să reînfiinţeze structuri proprii în localităţi înconjurate de ape, Sulina, Chilia Veche, Crişan, dar şi într-unul din cele mai vizitate sate din zona de terasă a judeţului, Jurilovca.



"Având în vedere discuţiile purtate cu primarii unor localităţi din Deltă, creşterea numărului de turişti, situaţia operativă şi nevoia de asigurare a ordinii publice în zona deltaică, avem câteva propuneri şi, în funcţie de analiza eşaloanelor superioare, vedem cum va fi abordat acest plan de a înfiinţa mai multe structuri în Delta Dunării", a menţionat colonelul Ion Bordei.



Detaşamentul mobil al IJJ asigură toate deplasările în Deltă, iar când efectivele nu sunt suficiente, în contextul în care mai multe activităţi se desfăşoară simultan, conducerea Inspectoratului solicită sprijinul Grupării mobile de jandarmi de la nivel regional.

Conferinţa de presă a fost prilejuită de prezentarea bilanţului activităţii desfăşurate în anul 2021.



Sursa Agerpres
Sursa foto: GJM Tomis Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 485

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 679

Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)

28 Mar 2024 576

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii din Tulcea în acest sfârșit de săptămână!

18 Mar 2024 524

Pescuitul cu unelte neautorizate, una dintre faptele sancționate de jandarmii din Tulcea în weekend

18 Mar 2024 473

O nouă autospecială de intervenție la Jandarmeria Tulcea (FOTO)

07 Mar 2024 647

Tulcea Jandarmii intervin într-un caz de pescuit ilegal în zona Lacului Zaghen (FOTO)

04 Mar 2024 522

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 817

Jandarmeria Tulcea asigură măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 629

Ce trebuie să știm pentru a preveni incidentele în preajma sărbătorilor de iarnă. IJJ Tulcea face recomandări

30 Dec 2023 579

Recomandările jandarmilor din Tulcea pentru desfășurarea în siguranță a manifestării cultural-artistice ,,Sărbătoarea Moșoaielor"

23 Dec 2023 658

Jandarmii din Tulcea au oferit speranță și bucurie unor familii la care Moș Crăciun nu poate ajunge (FOTO)

21 Dec 2023 649

Jandarmi noi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

05 Dec 2023 704

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 794

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 805