Intervențiile pompierilor în România din ultimele 24 de ore. Victimele unor accidente grave, incarcerate

Pompieri în timpul intervenției. Sursă foto: Facebook/IGSU
  • Un accident grav s-a produs ieri, în data de 2 august 2023, pe DN7, județul Vâlcea. O persoană a fost încarcerată.
 
Potrivit unei informări din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în cursul zilei de ieri, 2 august 2023, echipajele de pompieri salvatori au gestionat 1.629 situații de urgență, constând în misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și alte intervenții derulate în sprijinul cetățenilor aflați în dificultate.
 
Echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 72 incendii, 44 dintre acestea fiind arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), pe o suprafață de peste 180 ha.
 
Totodată, în perioada de referință, echipajele SMURD au intervenit în 1.322 misiuni, în urma cărora 1.344 de persoane au primit asistență medicală de urgență.
 
Concomitent cu intervențiile de stingere a incendiilor și de acordare a măsurilor de prim ajutor, echipajele operative au gestionat cu promptitudine 229 misiuni pentru protecția comunităților.
 
De asemenea, în doar 24 de ore, 30 de persoane aflate în dificultate au fost salvate de pompierii salvatori, la nivel național.
 
O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, astfel că echipajele de descarcerare au acționat, în șase cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
 
Salvatorii din județul Vâlcea au intervenit, ieri, pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs pe DN7, pe raza localității Brezoi. Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară au rezultat două victime, dintre care una încarcerată.
 
Colegii din Vâlcea au extras persoana din autoturismul avariat, iar după evaluarea și acordarea primului ajutor la fața locului, ambele victime au fost transportate la spital.

 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 28 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 21 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Mureș, Neamț și Prahova și șapte mesaje privind posibilitatea producerii unor fenomene hidrometeorologice periculoase, în județele Brașov, Brăila, Buzău, Prahova și Tulcea.
 

Pe lângă aceste situații, pompierii militari au continuat  acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit acetățenilor ucrainieni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
 
Astfel, în data de 2 august, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 140 de pompieri și 70 de mijloace tehnice.
 
Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Citește și:

IGSU: Unde s-au stabilit pompierii români trimiși în Franța să lupte cu flăcările! Informații de ultimă oră (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 338

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 223

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 217

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 209

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 233

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 492

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 241

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 667

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 263

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 215

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 259

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 325

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 286

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 261

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 282