ISU Dobrogea Mai multe evenimente organizate la Constanța în Săptămâna Protecției Civile (VIDEO)

Pompieri. Foto: Facebook/IGSUÎn fiecare an, pe 28 februarie, este aniversată Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, prin Decretul Regal nr.468, se aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului”.

Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, prin prevederile sale, regulamentul detaşează apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile în România. Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi, în anul 1978, apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de „protecţia civilă”.

„În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri. În prezent, Protecţia Civilă este reglementată prin Legea 481/2004 republicată în 2008.
Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constă în: identificarea riscurilor existente în raioanele de intervenție; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.“ - au mai transmis reprezentanții ISU Dobrogea. 

Conform sursei citate, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța sărbătoresc Săptămâna Protecției Civile prin o serie de activități.

Printre evenimentele organizate se numără:
  • În perioada 27 februarie – 3 martie, în intervalul orar 10.00-15.00, toate persoanele care doresc să ne cunoască, să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompieri pot veni la subunitățile noastre. Evenimentul „Porți Deschise“ este organizat la nivelul subunităților de intervenție;
  • În data de 26 februarie se organizează „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”, activitate ce presupune sesiuni de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiectivele de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase;
  • În perioada 27 februarie – 3 martie, vor avea loc lecţii deschise privind modul de comportare specific tipurilor de risc și tehnici de acordare a primului ajutor precum și exerciţii de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, exerciții de evacuare în caz de cutremur în care sunt agrenate și instituțiile publice. Pe timpul tuturor activităților vor fi distribuite materiale de informare preventivă, cu precădere în zonele unde sunt familii/comunități vulnerabile în cazul producerii unor situații de urgență.
  • În data de 28 februarie, va avea loc ceremonia militară de depunere a jurământului de personalul nou anagajat la ISU „Dobrogea“.
  • În data de 1 martie 2023, va avea loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor“.

„Astfel, sirenele vor suna în județul Constanța în intervalul orar 10:00-11:00 și, pe această cale, facem un apel către populație să nu intre în panică, subliniind că va fi vorba doar despre un exercițiu. Sirenele vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție ce se impun în astfel de situații.De asemenea, pe întreaga perioadă a Săptămânii Protecției Civile, cu ajutorul mass-media locale, vor fi difuzate materiale video referitoare la comportamentul populației recomandat înaintea, pe timpul și după producerea unei situații de urgență și doresc să le mulțumesc jurnaliștilor pentru sprijinul acordat în acest demers.
Protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii, un element de bază al societăţii moderne.
          Această zi importantă ne oferă un nou prilej pentu a constientiza că, în fața unei situații de urgență, trebuie să reacționăm calm, cu responsabilitate, să știm cum să ne protejăm și, în același timp, să îi ajutăm pe cei aflați în pericol“ - au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Pompierul Sam îi va aștepta pe copii în Parcul Alei

01 Mar 2024 321

Un ofițer și șapte subofițeri de la ISU Constanța, înaintați în grad de Ziua Protecției Civile (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 558

Ziua Protecției Civile, marcată și de pompierii din Tulcea

28 Feb 2024 490

LIVE TEXT Ziua Protecției Civile marcată la ISU Dobrogea. Ce activități sunt pregătite (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 692

„Ziua Porților Deschise” în toate subunitățile ISU Constanța

28 Feb 2024 648

De Ziua Protecției Civile vor suna toate sirenele din Constanța. Atenționările Primăriei

27 Feb 2024 1030

Nicolae Ciucă de Ziua Protecției Civile „Responsabilitatea cu care salvatorii își fac datoria reprezintă și un exemplu de omenie“

28 Feb 2023 950

ISU Dobrogea Mâine are loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor”

28 Feb 2023 986

Ziua Protecției Civile 90 de ani de la înființarea primei structuri menite să apere populația civilă a României. Ce manifestări au loc la Constanța

28 Feb 2023 1236

Mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia aniversării a 89 de ani de la înființarea primei structuri de protecție civilă

28 Feb 2022 1119

28 februarie în istorie. Ziua Națională a Protecției Civile. Ce evenimente au marcat această zi

28 Feb 2022 1135

Primăria Constanța Care sunt locațiile unde sunt amplasate cele 64 de adăposturi antiaeriene din municipiu

28 Feb 2022 18851

Ceremonial militar cu ocazia Zilei Protecției Civile din România Avansări în grad și treceri în rezervă la ISU Tulcea

01 Mar 2021 1708

Mesajul premierului Florin Cîțu cu prilejul Zilei Protecției Civile din România

28 Feb 2021 1371

Florin Cîțu, mesaj de Ziua Protecției Civile „Contextul național și internațional ne obligă să menținem aceleași standarde de calitate“

28 Feb 2021 1638