Județul Constanța În Mangalia se asfaltează mai multe străzi din cartierul de case al orașului


Sursa foto: Primăria Mangalia




 
  • În această perioadă, Primăria Mangalia continuă programul de reabilitare a trotuarelor și asfaltare pe mai multe străzi din cartierul de case al orașului.

Odată finalizate lucrările de racordare la rețelele de utilități publice, în prezent, se desfășoară lucrări de frezare pe mai multe străzi din cartierul „Coloniști”, respectiv Gral Boerescu, Gral Dragalina, Gheorghe Nețoi și Maior Șonțu, potrivit unui comunicat din partea primăriei.

Ulterior, se va turna covor asfaltic pe toate aceste străzi și vor urma lucrări similare pe alte artere din cartierul de case al Mangaliei.

„Zilnic, sunt în teren pentru a supraveghea lucrările de asfaltare din oraș, inclusiv din cartierul de case. Până acum nu am intervenit în „Coloniști” pentru că cetățenii s-au branșat la rețeaua de gaze și alte utilități publice, ceea ce a presupus săparea de șanțuri pe străzi și trotuare. După ce s-au realizat branșamentele la aproape toate gospodăriile, am demarat proiectele de asfaltare, multe străzi urmând a fi refăcute de la nivelul fundației”, a declarat primarul Radu Cristian.

Recent, s-au executat ample lucrări de asfaltare pe alte străzi din cartierul de case, printre care 9 Mai, Mărăști, 11 Iunie, Panduri, Griviței, General Vârtejanu, Mihai Viteazu și sunt în curs de asfaltare străzile Anton Pann, Bucovinei, Munteniei, etc. În perioada următoare, vor intra în implementare alte două proiecte mari de infrastructură, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acestea vizează modernizarea mai multor străzi din cartierul de case, printre care: Walter Mărăcineanu, Crinului, Maior Giurescu, M.I.Dobrogeanu, 1 Mai, Gării, Ion Mecu, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Marin Preda, Augustin Buzura, Alexandru Iliaș, Lucian Blaga, Horia Vintilă și altele.
 
Citește și
Primăria Mangalia cheltuie aproape 20.000 de euro pentru servicii de medicina muncii. Contractul a fost câștigat de o firma din municipiul Constanța (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța În diferite zone din Mangalia se aplică marcaj rutier (DOCUMENT)

29 Apr 2024 302

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 382

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 683

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 428

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 414

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 376

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 480

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 350

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 418

Cumpărări directe Constanța Cinematograful Pescăruș din Mangalia va fi reabilitat în vederea conservării de Ariv Ind SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1082

Primarul Municipiului Mangalia, la judecată cu SC ADytza Niko SRL. Ce au decis magistrații Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 432

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 588

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 415

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 374

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 826