Klaus Iohannis a promulgat azi legea. Ce se întâmplă cu declarațiile de avere

 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, legea care prevede că începând cu anul 2022 declaraţiile de avere şi de interese trebuie completate şi depuse în format electronic.
 
Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.176/2010, în sensul instituirii posibilităţii completării şi depunerii declaraţiilor de avere şi de interese "în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată". Potrivit legii, începând cu anul 2022, toate persoanele prevăzute la art.1 din Legea nr.176/2010 au obligaţia de a completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese în format electronic, informează agerpres.ro
 
"Începând cu 1 ianuarie 2022, persoanele prevăzute la art.1 alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 39, au obligaţia de a completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese în format electronic. Până la data de 31 decembrie 2021, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 pot completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese şi în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată, iar acestea se trimit Agenţiei Naţionale de Integritate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Procedura de transmitere la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate", se arată în lege, conform sursei mai sus precizate. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 364

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 418

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 472

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 618

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 579

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 635

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 511

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 486

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 576

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1414

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 677

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 537

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 510

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 606

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 475