Legea educației, modificată. Elevii vor primi bani să meargă la evenimente culturale

  • Mai exact, prin acest program, elevii vor primi, pe carduri reutilizabile, 250 de lei

Legea Educației, Legea 1/2011, va fi înlocuită din septembrie de două legi promulgate recent de Președintele țării, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.

Prin Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 se înfiinţează programul naţional „Vouchere culturale pentru elevi”, ce are ca scop promovarea culturii naţionale şi universale în rândul comunităţii şcolare. Mai exact, prin acest program, elevii vor primi, pe carduri reutilizabile, 250 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți de elevi pentru servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege.

Legea nr. 198/2023 stabilește etapele implementării acestuia. Astfel, prevederile ce vizează programul naţional „Vouchere culturale pentru elevi” se implementează progresiv, începând cu anul şcolar 2024-2025, după cum urmează:
 
  • în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;
  • în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;
  • în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Oficial de la Ministerul Educației! Când va fi publicată ierarhia absolvenților clasei a VIII-a care participă la admiterea în învățământul liceal
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 658

Învățământ Constanța Componența consiliilor de administrație ale unităților școlare din Constanța. Lista consilierilor locali și școlile de care sunt responsabili (DOCUMENT)

21 Feb 2024 896

Te înscrii în clasa a IX-a? Ministerul Educației lansează în consultare publică un proiect!

12 Feb 2024 726

Ministerul Educaţiei, anunţ despre plata burselor pentru elevii din învăţământul confesional şi privat

25 Jan 2024 883

Schimbări în facilitățile de transport pentru studenți. Anunțul CFR Călători

02 Sep 2023 1540

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1141

Sorin Cîmpeanu nu se simte vizat de afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis care a precizat că plagiatul este un fenomen toxic

03 Oct 2022 1003

Ministrul Educației „Dezbaterile privind legile educaţiei se vor încheia miercuri“

22 Aug 2022 1429

Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România

04 Aug 2022 1345

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu „În primele 10 zile de la lansarea proiectelor în consultare, am primit aproape 500 de propuneri“

22 Jul 2022 1275

Ministrul Educaţiei, detalii despre desfășurarea cursurilor online în universități (VIDEO)

10 Mar 2022 1631

Sute de mii de elevi rămân fără bursa de merit. Deputatul Bogdan Bola vrea să introducă în Legea 1/2011 noi criterii pentru acordarea burselor

06 Jan 2022 3692

Creșele vor putea fi preluate de către grădinițele cu program prelungit. Proiectul este în dezbatere publică (document)

28 Aug 2021 2285

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului două legi, spre reexaminare

20 Jul 2021 1527

Ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu despre preluarea creşelor în sistemul de educaţie

18 Jun 2021 2375