Licitația pentru dezinfecția mijloacelor de transport în comun ale CT BUS, contestată la CNSC

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr.1759 la contestația depusă de Allchim DDD CO SA împotriva procedurii de licitație deschisă, online, organizată de CT BUS SA, în calitate de entitate contractantă
  • S-a depus constestație pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect servicii dezinfecție mijloace de transport în comun
  • CNSC a admis contestația formulată de SC ALLCHIM DDD CO SA, în contradictoriu cu CT BUS SA și a anulat raportul procedurii nr. 10436/16.07.2021, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise ofertanților
  • Obligă entitatea contractantă la finalizarea evaluării ofertei SC ALLCHIM DDD CO SA, cu respectarea celor dispuse de Consiliu prin decizia nr. 765/C9/635/14.04.2021, rămasă definitivă, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei și finalizarea procedurii cu întocmirea unui noi raport al procedurii
 
 

 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr.1759 la contestația depusă de Allchim DDD CO SA, reprezentată legal prin Ionuț Bajdechi în calitate de administrator și convențional prin avocat Ionuț Nicolae Târșoagă, împotriva actelor și măsurilor nelegale adoptate în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată de CT BUS SA, în calitate de entitate contractantă.

S-a depus constestație pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect servicii dezinfecție mijloace de transport în comun iar contestatoarea a solicitat:  anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 10437/16.07.2021, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a tuturor actelor subsecvente;obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii, cu respectarea deciziei Consiliului nr. 765/C9/635/14.04.2021 și senținței civile nr. 101/CA/28.05.2021 a Curții de Apel Constanța; obligarea entității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației.

 
CNSC a admis contestația formulată de SC ALLCHIM DDD CO SA, în contradictoriu cu CT BUS SA și a anulat raportul procedurii nr. 10436/16.07.2021, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise ofertanților.
 
Obligă entitatea contractantă la finalizarea evaluării ofertei SC ALLCHIM DDD CO SA, cu respectarea celor dispuse de Consiliu prin decizia nr. 765/C9/635/14.04.2021, rămasă definitivă, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei și finalizarea procedurii cu întocmirea unui noi raport al procedurii.
 
Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite ofertanților cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a entității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluționarea contestației, ca nedovedite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți.
 
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Licitație organizată de DRDP Constanța, contestată. Ce a decis CNSC

Contractul de pază al sediilor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri de pe raza județelor Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași și Brăila anulat de CNSC
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 548

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 555

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 1096

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 862

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 533

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1645

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 706

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 593

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 591

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 395

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 677

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 670

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 694

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 698

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1154