Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

⦁ Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie care vizează contractul subsecvent nr. 4, emis de către Drumuri Județene Constanța SA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază la locațiile și obiectivele societății"î
⦁ CNSC a decis să respingă contestația formulată de către Integra Guard SRL în contradictoriu cu Drumuri Județene Constanța SA și a admis cererea de intervenție voluntară formulată de către OK Guard SRL cu privire la contestația formulată de către Integra Guard SRL
⦁ Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate



Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 874/C7/722 din 05.04.2023 la contestația nr. 824/11.03.2024, formulată de către Integra Guard SRL, cu sediul în București, împotriva adresei nr. 3151/05.03.2024, de comunicare a rezultatului reluării competiției acordului-cadru și a raportului final de evaluare nr. 3149/05.03.2024, pentru contractul subsecvent nr. 4, emise de către Drumuri Județene Constanța SA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază la locațiile și obiectivele societății".

Contestatara a solicitat anularea adresei nr. 3151/05.03.2024 de comunicare a rezultatului reluării competiției acordului-cadru și a raportului final de evaluare nr. 3149/05.03.2024 și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice și nelegale, precum și reevaluarea ofertei situată pe primul loc, în conformitate cu aspectele sesizate, respectiv cu legislația în vigoare.

Prin adresa nr. 258/18.03.2024, înregistrată la CNSC cu nr.16520/19.03.2024, OK Guard SRL, cu sediul social în București, a formulat cerere de intervenție voluntară în interes propriu și, în subsidiar, ca intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, prin care solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației formulate de Integra Guard SRL pentru criticile formulate cu privire la oferta depusă de intervenient, ca fiind netemeinice și nelegale.

Contestația și cererea de intervenție au fost soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să respingă contestația formulată de către Integra Guard SRL,  în contradictoriu cu Drumuri Județene Constanța SA și a admis cererea de intervenție voluntară formulată de către OK Guard SRL cu privire la contestația formulată de către Integra Guard SRL.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.


Despre OK Guard
 
Compania a fost înființată în 1994 și are sediul social în București, Sectorul 2, pe strada Avrig nr. 56.

Firma se ocupă cu „activități de protecție și gardă“, iar pachetul majoritar de acțiuni, însumând 90%, este deținut de Marius Mușat, în timp ce Monica Mușat deține 10% din societate.

Administrator este Ionel Selea.

Firma are puncte de lucru și în Cluj și Câmpina.

În 2022, numărul angajaților a fost 243, pofitul a fost 607.347 lei, iar cifra de afaceri 11.662.370 de lei, potrivit www.termene.ro.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

Citește și:

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA, contract pentru servicii sistem informatic integrat iConsalt (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 969

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 823

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 512

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1601

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 669

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 575

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 559

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 377

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 658

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 651

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 662

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 662

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1105

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 713

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 748