LIVE TEXT CJ Constanța prezintă activitatea directorilor din cadrul aparatului de specialitate




UPDATE3: Ia cuvântul Ionuț Ionescu, directorul SCJU.

„Este în desfășurare un proiect de internalizare a imagisticii. Azi ar trebui sa ajungă un RMN nou, în jurul orei 12. Dar nu numai.Am achiziționat un mamograf de ultimă generație. Valoarea totală a investițiilor este de 40 de milioane - venituri proprii și de la CJ Constanța.”

UPDATE2: George Danilă de la DGASPC ia cuvântul.
„Am avut o serie de dificultăți cu proiectele implementate. Trecem prin reorganizare și am dezvoltat noi locații și am venit mai aproape de nevoile oamenilor unde își desfășoară activitatea specialiștii pe diverse domenii. Pot sa va spun ca anul acesta am deschis centrul de la Chirnogeni, care funcționează cu 30 de beneficiari. Am mai implementat o rețea de locuințe protejate pentru victimele viilentelor în familie. Mai avem în implementare, așteptăm avizele, săptămâna trecută am făcut recepția pentru locuințele de la Medgidia"

UPDATE1: Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța  :

„Este un moment important pentru un colaborator de-al meu. Un om pe care l-am descoperit și cu sensibilitate și cu putere decizionala. Este vorba de comandantul Centrului Militar Zonal Constanța care a hotărât să lase haina militară ieșind la pensie”.

Lupu a oferit o plachetă. Președintele consiliului spune ulterior că a fost un an lung, plin de evenimente, unele neplăcute și grele, dar a ieșit nevinovat până la final.
  • Consiliul Județean Constanța organizează astăzi, 19 decembrie 2023, începând cu ora 11:00, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ Constanța, o conferință de presă dedicată prezentării activității direcțiilor din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța și a instituțiilor aflate în subordinea CJC.

În cadrul conferinței, se va face o prezentare detaliată a realizărilor din anul 2023, a investițiilor efectuate, a execuției bugetare pe parcursul acestui an, precum și a proiectelor planificate pentru perioada următoare.



Citește și
Consiliul Județean Constanța achiziționează lucrări de înlocuire a conductelor, prin cumpărare directă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 564

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 392

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 629

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 844

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 590

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi? (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 980

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 919

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 933

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1130

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 563

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 1025

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1024

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 596

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 609