MAE salută adoptarea de către Congresul SUA a Legii Bugetului Apărării




 
  • Ministerul Afacerilor Externe salută încheierea, pe 14 decembrie 2023, a procesului adoptării în Congresul SUA a Legii Bugetului Apărării SUA (National Defense Authorization Act - NDAA). Acest proiect autorizează administrația să utilizeze fonduri pentru proiecte legate de apărare în SUA și în lume.

Ministerul Afacerilor Externe apreciază caracterul bipartizan al acestui vot și își exprimă încrederea că, în urma aprobării legii de către Președintele SUA, prevederile distincte referitoare la Marea Neagră vor fi puse în practică în cooperare cu Aliații din acest areal.

„Aceste prevederi reprezintă inițiativa legislativă a senatorilor democrat Jane Shaheen și republican Mitt Romney, care au reușit să convingă mai mulți membri ai Congresului din ambele partide asupra caracterului prioritar al Mării Negre pentru interesele SUA. Această inițiativă a fost inclusă în Legea Bugetului Apărării care acoperă astfel o regiune de importanță strategică pentru întregul spațiu euro-altantic”, transmite MAE.


Prevederile din Legea Bugetului Apărării sunt cuprinzătoare și reflectă domeniile esențiale pentru securitatea, prosperitatea și consolidarea conectivității și rezilienței din regiunea Mării Negre. Totodată, acestea întăresc versiunea inițială a inițiativei legislative dedicate Mării Negre și prezentată în cursul acestui an în Congresul SUA și se referă la cooperarea cu UE și NATO în regiune.

„Ministerul Afacerilor Externe a fost constant angajat în semnalarea și promovarea activă la nivelul actorilor cu influență din mediul decizional din SUA a mizelor reprezentate de consolidarea implicării Statelor Unite și al Aliaților săi, precum și a partenerilor care împărtășesc aceleași valori în problematica Mării Negre”, spune MAE.


Citește și
Congresul SUA a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate și dezvoltare a Mării Negre la nivelul președintelui Biden
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 258

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 233

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 305

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 237

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 258

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 242

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 391

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 307

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 222

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 197

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 254

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 271

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 281

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 259

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 433