Marcel Boloş a anunțat când începe distribuţia voucherelor sociale. Care sunt cele 4 etape

Ministrul Marcel Boloș, Foto: facebook/Marcel BoloșDistribuţia voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie, a anunţat, luni, 6 iunie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor.


"Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române - n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea", a declarat Marcel Boloş.

 

Acesta a reiterat că sunt patru etape privind implementarea proiectului referitor la voucherele sociale.


"Etapa unu - de emitere a acestor carduri, etapa a doua - de distribuire a lor, etapa a treia - de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi. Obligaţiile pe care ni le-am asumat, la termenele pe care ni le-am asumat, se duc la bun sfârşit aşa cum a fost anunţat în programul de măsuri economico-sociale", a mai declarat Boloş. 

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Marcel Boloș anunță că prin PNRR vor fi recalculate salariile bugetarilor

06 Apr 2024 571

USR și Forța Dreptei au depus moțiune împotriva lui Marcel Boloș

26 Feb 2024 653

Doi noi vicepreședinți ANAF propuși de ministrul finanțelor

18 Jan 2024 655

Ministrul Finanțelor „Trebuie să ajungem la o medie a încasărilor lunare a veniturilor de 40 miliarde lei“

15 Jan 2024 792

Ministrul Finanțelor, Boloș, despre solicitările protestatarilor „Trebuie să înăsprim măsurile care țin de tranzitarea României”

14 Jan 2024 1372

Ministrul Marcel Boloș a anunțat când se dă drumul la angajări în sănătate

08 Jan 2024 988

Boloș, despre execuția bugetară în 2023 Calculele ne arată că stăm mult mai bine; sub 5,7% deficit bugetar

08 Jan 2024 635

Ministrul Finanțelor, despre posturile din sănătate Problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni

08 Jan 2024 951

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 971

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, va cere revocarea din funcție a unor lideri ai ANAF și AVR

30 Dec 2023 1023

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 685

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii

07 Dec 2023 869

Camera Deputaţilor s-a întrunit pentru a dezbate moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor​

30 Oct 2023 740

Ministrul Marcel Boloș „În funcţie de cum va evolua partea de sustenabilitate financiară a României, vom mai ajusta aceste măsuri“

19 Sep 2023 716

Noile măsuri fiscale intră în vigoare! Premierul Marcel Ciolacu - „Îmi asum în totalitate aceste reforme chiar dacă ele deranjează anumite persoane“ (VIDEO)

02 Aug 2023 1023