Medgidia. Probleme sociale din localitate, discutate în prima zi a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (FOTO)


 Astăzi a început ,,Săptămâna Națională a Voluntariatului’’ la Medgidia. Evenimentul a debutat cu o conferință de presă, la care au participat reprezentanții Direcției de Asistență Socială sub coordonarea domnului viceprimar Niculae Păun, directori ai instituțiilor de învățământ, reprezentanți ai fundațiilor și ONG-urilor care activează în localitate, preoți și elevi voluntari.

 Organizatorii au prezentat programul acestei săptămâni și scopul evenimentelor cuprinse. De asemenea, au subliniat faptul că implicarea Primăriei Municipiului Medgidia prin Direcția de Asistență Socială în activități de ajutorare a cazurilor sociale și a persoanelor care vin și solicită sprijin se manifestă pe tot parcursul anului, nu doar în această săptămâna a Voluntariatului., transmit reprezentanții Primăriei Medgidia. 

Principala temă de discuție a fost problema nefrecventării școlii de către mulți copii precum și neintegrarea în câmpul muncii a unor persoane care sunt apte de muncă dar trăiesc din ajutorul sociali. Factorii implicați în discuție au convenit să se întâlnească și pe viitor pentru a găsi soluții și a-i detemina pe părinți să înscrie copiii la școală. Totodată, un alt scop propus îl reprezintă și convingerea beneficiarilor de ajutor social apți de muncă să își caute un loc de muncă și să nu refuze slujbele oferite de angajatori.. mai punctează sursa citată. 

În zilele următoare, voluntarii și reprezentanții Direcției de Asistență Socială vor desfășura activități de conștientizare a populației cu privire la problema drogurilor, acțiuni de sprijin al familiilor defavorizate și vor împărți pliante și broșuri în unități de învățământ pentru a promova voluntariatul în rândul tinerilor.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Membrii Consiliului Local Municipal Medgidia, în ședință. Iată ce au discutat

29 Sep 2023 396

Au făcut averi impresionante Firmele familiei Stamate – Banu, abonate la contracte cu statul! Cel mai recentă atribuire directă vine de la Primăria Medgidia (DOCUMENTE)

22 Sep 2023 1688

Licitații publice Cine a câștigat contractul de iluminare arhitecturală a sediului Primăriei Medgidia?(DOCUMENT)

14 Sep 2023 605

Firma Minex SRL, din Slobozia, contract cu Primăria Medgidia. Este vizat sistemul de iluminat public

08 Sep 2023 899

Cumpărări directe Constanța Igma System Centre SRL Constanța va asigura dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Spiru Haret, din Medgidia (DOCUMENT)

08 Sep 2023 547

Licitații Constanța Elys Interdecor SRL și Masterclass AG SRL se vor ocupa de lucrările de la Școala Gimnazială I.L. Caragiale, din Medgidia (DOCUMENT)

30 Aug 2023 654

Licitații Constanța Primăria municipiului Medgidia a atribuit către Iridex Group Salubrizare SRL un contract de peste 1,2 milioane de euro (DOCUMENT)

28 Aug 2023 1879

Licitații Constanța Holding Hondor Stil SRL, contract de peste 1,4 milioane de euro cu Primăria Medgidia, pentru lucrările la Școala Gimnazială Spiru Haret din municipiu (DOCUMENT)

24 Aug 2023 568

Primăria Medgidia achiziționează tractorașe de tunz gazon în valoare de peste 170.000 de lei (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1336

Achiziții Constanța Ce cumpără Primăria Medgidia prin cumpărare directă?

13 Aug 2023 1540

Primăria Medgidia solicită acord de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Medgidia

10 Aug 2023 788

Ciclism CS Medgidia Daria Solomon, pe locul întâi la Cupa Orașului Zărnești, a treia etapă din Cupa României de Șosea (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 968

Alergătorul Andrei Ene, de la CS Medgidia, perseverent în evoluția de la Bucovina Ultra Rocks

02 Aug 2023 632

Consiliul Local al Municipiului Medgidia Ce proiecte de hotărâre au fost aprobate în ședința ordinară aferentă lunii iulie

28 Jul 2023 597

Consiliul Local al Municipiului Medgidia, convocat în ședință ordinară. Sunt mai multe proiecte pe ordinea de zi

27 Jul 2023 515