Mediul online, bombardat de Rusia cu fake news. Anunțul Ministerului Apărării Naționale


Fake news, Sursa foto: Facebook/ MApN De la începutul războiului din Ucraina, pe rețelele sociale, utilizatorii postează intens fotografii și videoclipuri cu răniți, atacuri cu rachete, clădiri distruse, tancuri și vehicule militare care trec pe străzi. Cum ne descurcăm în acest hăţiş informaţional în care, de multe ori, e dificil să facem diferenţa dintre veridic şi fals?

Jurnaliștii militari ne oferă instrumente pentru a identifica dezinformarea și articolele fake news prin care se încearcă manipularea opiniei publice pentru justificarea acțiunilor agressive ale Rusiei în Ucraina, transmite Ministerul Apărării Naționale. 


Kremlinul încearcă adesea să creeze multiple realități false și să introducă confuzii în mediul informațional, atunci când adevărul nu este în interesul său.


De multe ori, creând confuzie intenționat, oficialii ruși aduc argumente menite să încerce să transfere vină de la rolul jucat de guvernul rus, chiar dacă unele dintre narațiuni se contrazic între ele.


Fotografiile şi videoclipurile pot fi verificate pentru a fi identificat locul unde au fost făcute, însă, în graba de a aduna cât mai multe informaţii, oamenii nu utilizează instrumentele avute la îndemână pentru a descoperi adevărul.


În timpul războiului din Siria, mass-media rusă de stat a ajuns până acolo încât a folosit un film artistic de lungmetraj pentru a înscena presupuse crime de război ale opoziţiei siriene, oferind astfel un alibi intervenţiei militare a regimului Puțîn în favoarea lui Bashar al-Assad.




În ajunul atacului asupra Ucrainei, televiziunile publice din Rusia au lansat acuzații la adresa acesteia, fără niciun fel de fundament, de presupuse atacuri în zonele separatiste din estul ţării.



Ulterior, aceste informaţii au fost invocate de Putin ca pretext pentru recunoașterea independenţei autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, transmite sursa citată. 


Cu ajutorul câtorva pași simpli, puteţi verifica dacă filmarea este autentică și dacă informațiile sunt de încredere.


Sursa este un indicator important pentru a stabili dacă filmarea sau informațiile au fost verificate sau nu. Marile agenții de presă precum DPA, AFP sau Associated Press sunt surse de încredere, deoarece verifică faptele înainte de a le publica.


Pentru a determina dacă un profil de Facebook sau Twitter este de încredere, avem câteva indicii care trebuie verificate: numărul de urmăritori, data când a fost creat, 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐞𝐦𝐧 𝐚𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐢𝐥. Trebuie să vedem ce alte informaţii mai răspândește această sursă.


Dacă suntem atenți, putem identifica cele cinci narațiuni de dezinformare pe care Kremlinul le folosește când face referire la acțiunile sale în Ucraina:

“Rusia este o victimă inocentă”, “Revizionismul istoric”, “Prăbușirea civilizației occidentale”, “Mișcările populare sunt revoluții de culoare sponsorizate de SUA”, “Realitatea este cea pe care o dorește Kremlinul”.

Articolul complet din OBSERVATORUL MILITAR , sub semnătura lui Liviu Anghel, aici: http://presamil.ro/mediul-online-bombardat-de-rusia-cu.../

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 413

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 287

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 626

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 611

Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

07 Apr 2024 531

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 750

Rusia Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

23 Mar 2024 764

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 643

Alegerile din Rusia au luat sfârșit. Putin a câştigat cu 87% din voturi

17 Mar 2024 734

La alegerile din Rusia Iulia Navalnaia declară că a scris „Navalnîi” pe buletinul de vot

17 Mar 2024 742

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 527

Suedia a devenit oficial membră a NATO

08 Mar 2024 616

Discursul lui Putin Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în Ucraina

29 Feb 2024 2662

Transnistria a cerut ajutorul Rusiei. Ce acuzații sunt invocate la Tiraspol

28 Feb 2024 715

Candidatura Suediei la NATO, aprobată! Ce mesaj a transmis cu această ocazie președintele României, Klaus Iohannis

26 Feb 2024 752