Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă de Ziua Eroilor. „Astăzi, România își împletește simbolic ființa creștină și cea istorică“

Premierul Nicolae Ciucă. Foto: facebook/Guvernul RomânieiPremierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis astăzi un mesaj de Ziua Eroilor. 

„Astăzi, România își împletește simbolic ființa creștină și cea istorică, marcând în același timp două mari sărbători: Ziua Înălţării Domnului și Ziua Eroilor.

La ora 12 se vor trage clopotele în toate lăcaşurile de cult, se va păstra un moment de reculegere în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ, iar după oficierea Sfintei Liturghii de Înălţare vor începe festivităţile de comemorare a eroilor, la mormintele şi operele comemorative de război româneşti, precum şi la cele străine de pe teritoriul României.

Spre a omagia memoria celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă de-a lungul istoriei,  se întâlnesc astăzi în faptă și gând Guvernul României, Biserica Ortodoxă Română, autoritățile locale, asociații și organizații neguvernamentale, cetățenii care vin să fie prezenți la manifestații - și le mulțumim că ne sunt alături.

Pentru prima dată a apărut ideea generoasă de a fi onorați toți cei care au căzut pe câmpul de luptă, prin îngrijirea mormintelor și întreținerea operelor comemorative de război dedicate acestora, în Tratatul de la Versailles, semnat în 1919 între beligeranții Primului Război Mondial.

România a devenit primul stat care a consfințit comemorarea eroilor străini alături de cei naționali. Prin Decretul-lege din 4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării, o decizie similară fiind luată, în același an, de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, înfiinţată în 1919 sub înaltul patronaj al reginei Maria, a inaugurat, în 1923, Mormântul Ostaşului Necunoscut și a sprijinit construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente şi plăci comemorative pe întreg teritoriul țării.

După Revoluția din 1989, a fost reînnodată tradiția întemeiată în 1920, astfel că astăzi dedicăm gândurile noastre, cu recunoștință pentru sacrificiul suprem, tuturor celor căzuți în luptă pentru idealuri și pentru un destin mai bun al urmașilor lor.

Chiar dacă respectul nostru este egal față de toți eroii, un gând aparte spre îndreaptă spre eroii români, bărbați și femei, cărora le datorăm independența, unitatea și statutul din prezent al țării noastre în lume. Dacă avem limba noastră, casa noastră, credința noastră, dacă nu avem temeri de securitate, dacă începem să devenim lideri regionali în sectoare importante de activitate, dacă tinerii noștri pot merge la studii oriunde în lume, pe scurt, dacă avem identitate și viitor, acest lucru se datorează celor care au murit cu arma în mână, apărându-ne identitatea și viitorul.


Respect și memorie eternă eroilor români!

Și să nu uităm că oricine poate deveni erou, dacă ceea ce este și ceea ce are ajunge în primejdie!“ - se arată în mesajul transmis de Nicolae Ciucă. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „ReImagine Brașov” în anul 2024

23 Apr 2024 221

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 263

Știri Constanța azi LIVE VIDEO. Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Cumpăna

24 Jan 2024 1011

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 778

Nicolae Ciucă Avem datoria să cinstim memoria eroilor din noaptea de 21-22 Decembrie

21 Dec 2023 665

La Tulcea Ceremonie militară şi religioasă la Cimitirul Eroilor, cu ocazia Zilei Naţionale a României

01 Dec 2023 747

Ziua Națională a României, marcată la Tulcea (FOTO)

01 Dec 2023 731

Ministrul Apărării, mesaj de Ziua Națională a României - „ Românii își prețuiesc militarii și își pun încrederea în ei“

30 Nov 2023 829

Generalul Gheorghiță Vlad, noul șef al Statului Major al Apărării. Ceremonia de învestire, de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 790

Manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României, la Cumpăna

29 Nov 2023 904

"Te Deum" în biserici de Ziua Naţională a României

28 Nov 2023 895

Ziua Dobrogei 2023, la Constanța Ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul dedicat eroilor Războiul de independență al României (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 1134

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 783

Constanța Marinarii militari marchează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

09 Nov 2023 763

Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti" Constanța Ceremonie la Cimitirul Internațional de Onoare “Mircea Vodă”(FOTO)

06 Nov 2023 833