Ministrul Apărării, mesaj de Ziua Națională a României - „ Românii își prețuiesc militarii și își pun încrederea în ei“

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. 

„Sărbătorim, la 1 Decembrie, împlinirea celui mai mare deziderat al națiunii române, marea reîntregire visată de generații întregi de patrioți. Ei și-au dedicat viața țării, mulți căzând la datorie în numele ei, pe câmpurile de luptă. Tuturor eroilor României, știuți sau rămași anonimi, le datorăm respect și veșnică recunoștință.

Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, în primul rând, spre militarii aflați la datorie în teatrele de operații, în condiții dintre cele mai dificile sau care își fac datoria în țară, în misiuni pentru care sunt gata permanent de acțiune. Prin jurământul sacru depus, ei s-au legat să pună în permanență Țara și Drapelul înaintea propriei vieți.

România are o voce puternică și un statut respectat în lume și datorită rezultatelor remarcabile pe care militarii noștri le au alături de cei ai țărilor aliate și partenere.

Tocmai de aceea, românii își prețuiesc militarii și își pun încrederea în ei, încrederea că și în aceste vremuri complicate pentru securitatea regiunii și a lumii, Armata își va face datoria, ca și până acum.

De Ziua Națională, se cuvine să ne omagiem seniorii care și-au servit Patria în uniformă – veterani de război, militari în rezervă sau în retragere. Asigurându-i că vom aprecia întotdeauna sacrificiile lor, le transmitem respectul și prețuirea noastră.

Adresez mulțumiri și personalului civil al Ministerului Apărării Naționale, care își face datoria cu cinste alături de colegii militari. Trasmit aprecieri și tuturor familiilor personalului nostru, al căror sprijin este esențial pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.

Cinstind Tricolorul, cinstim Națiunea și Țara. De aceea, în această zi, mai mult ca oricând, nu doar militarii poartă cu mândrie drapelele la uniforme sau pe mijloacele de luptă, ci și foarte mulți români, acasă sau peste hotare, care își arată mândria de a fi parte a națiunii noastre.

Să ne bucurăm, așadar, onorând un steag tricolor, în acordurile imnului național, de cea mai frumoasă zi a noastră, a românilor!


La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!“ - este mesajul transmis de ministrul Angel Tîlvăr


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 842

25 martie, Ziua Naţională a Republicii Elene. Grecii din Constanța spun „La mulți ani Grecia!”, cu aceeași emoție ca și „La mulți ani România!”

25 Mar 2024 1469

Anunț de participare la licitația publică pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrația Națională “Apele Române”

28 Feb 2024 471

Regia Națională A Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Constanța anunță publicul interesat asupra deciziei APM pentru amenajamentul ocolului silvic Hârșova

23 Feb 2024 1440

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 556

Ziua Națională a Lecturii celebrată la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 600

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Tulcea

18 Feb 2024 543

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Declarația ministrului Educației, Ligia Deca

04 Feb 2024 988

Farul Constanța Gheorghe Hagi împlinește 59 de ani pe 5 februarie 2024. Chiar în ziua partidei cu FCSB! „Sper să fiu fericit după meci“

04 Feb 2024 1205

Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Dobrogea-Litoral organizează licitație publică

23 Jan 2024 636

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1781

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2145

Prăpăd în Portul Constanța! Amenzi colosale pentru șase operatori economici aplicate de Garda Naţională de Mediu

23 Dec 2023 1071

Oficial! Auditul de la Primăria Mangalia, în atenția procurorilor Camera de Conturi Constanța a sesizat DNA cu privire la înstrăinarea unor terenuri care aparțin UAT-ului. Ce spune primarul Radu Cristian?

20 Dec 2023 2268

DGA Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție

06 Dec 2023 1023