Militar prins în trafic la Constanța fără permis. I-a mințit pe polițiști că are alarmă la unitate. Ce s-a întâmplat de fapt

Trimis în judecată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, un militar născut în județul Prahova, cu domiciliul în Constanța, a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit de doi ani. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Militar București și a rămas definitivă.  
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 
 
Conform rechizitoriului, aproape de jumătatea anului 2016, militarul a fost depistat conducând un auto marca Opel, pe raza municipiului Constanța. La un moment dat, cel în cauză a fost tras pe dreapta de către polițiștii Serviciului Rutier Constanța.  
 
După oprirea în trafic a autoturismului, polițiștii au observat că inculpatul prezenta o stare de agitație excesivă, arătând că se grăbește la unitatea militară întrucât are alarmă. 
 
Acesta a declarat verbal că se numește (...), născut la data de (...)1986. Întrucât în urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției nu a fost identificată nici o persoană cu datele indicate, la cerința organelor de poliție, conducătorul auto a arătat că se numește (...), născut la data de (...)1980. La verificarea în baza de date și compararea fotografiei, cele declarate nu corespundeau cu persoana în cauză, motiv pentru care conducătorul autoturismului în cauză a fost condus la sediul Serviciului Rutier Constanța pentru stabilirea identității, coform rolii.
 
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză se numește (...), născut la data de (...)1988. Potrivit declarației, cel în cauză a precizat că a decis să conducă pe drumurile publice deși nu poseda permis de conducere, cu intenția de a ajunge la Spitalul Clinic Județean Constanța, întrucât concubina sa era însărcinată și se simțea rău.
 
Cel în cauză a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, însă față de săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea s-a dispus clasare cauzei. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un militar din Constanța a fost condamnat definitiv pentru agresiune sexuală

06 Apr 2021 1540

Galeria militarilor și polițiștilor din Constanța condamnați pentru diverse infracțiuni. Ultimul dosar soluționat

12 Mar 2021 8223

Un militar din Mangalia, condamnat definitiv!

26 Feb 2021 2535

Victima, o minoră! Un fost militar din Constanța, condamnat pentru agresiune sexuală, nemulțumit de pedeapsă

30 Jan 2021 937

Un militar din Constanța a fost condamnat pentru agresiune sexuală. Victima, o minoră

14 Jan 2021 3402

Un militar din cadrul Forțelor Navale a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit și pentru ce

20 Nov 2020 1163

Militar condamnat pentru acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos

10 Nov 2020 1273

Generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, rănit la Constanţa Accident cu doi morți pe DN 22C. Militar condamnat definitiv. Cererea de reanalizare a dosarului, respinsă (video)

03 Aug 2020 4124

Subofițer din cadrul ISU ”Basarab I” al județului Dâmbovița condamnat definitiv, cu executare, pentru luare de mită

05 May 2020 1005

O femeie și doi militari din Brăila, morți într-un accident la Constanța. Judecătorii explică ce s-a întâmplat și cine a fost de vină

15 Apr 2020 2381

Militarul din Constanța condamnat pentru că a tras cu pistolul într-un bichon, nemulțumit de pedeapsă

16 Mar 2020 986

Un militar din Constanţa a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti. Decizia nu este definitivă

04 Mar 2020 5141

Militar condamnat pentru un accident mortal în judeţul Constanţa. Motivarea judecătorilor (galerie foto+video)

24 Feb 2020 2934

Doi militari morţi într-un accident la Constanţa! Dosarul a primit un nou termen

15 Feb 2020 1313

Militar fără permis, prins de trei ori la volan pe străzile din Constanţa!

11 Feb 2020 2331