Ministerul Dezvoltării, anunț important despre construirea unor noi creșe

Imagine de la o creșă,  foto: Primăria Constanța
  • Obiectivele sunt incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării anunță, astăzi, 23 iunie 2022, semnarea contractele de execuție pentru încă 7 creșe moderne și eficientizate energetic, a căror valoare totală este de 99.325.306 lei.

Astfel, în Suceava și Râmnicu Vâlcea, va fi construită câte o creșă mare, în Beiuș, Fălticeni și Râmnicu Vâlcea vor fi creșe medii, în timp ce Reșița și Ploiești vor beneficia de câte o creșă mică.

Amintim că, în urmă cu câteva zile, a fost anunțată și construirea a două creșe mici în localitățile Techirghiol și Isaccea, din județul Constanța. 

„Cele 7 creșe li se alătură celorlalte 15 ale căror contracte au fost semnate săptămâna trecută“, a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.


Obiectivele sunt incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, spațiu de joacă amplu, în aer liber, precum și panouri solare pentru un aport de energie din surse regenerabile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O creșă va fi construită la Valu lui Traian, județul Constanța cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării

13 Jun 2023 1190

Atenție, părinți! A fost publicat Ordinul Ministerului Educației pentru înscrierea la grădiniță. Calendarul (DOCUMENTE)

31 May 2023 1790

Surse Fost auditor al Curții de Conturi Conturi Constanța, trimis în judecată de DNA. Partea vătămată, fosta şefă a creşelor din Primăria Constanţa

27 Apr 2023 1637

UPDATE Cine le va administra? Reabilitate cu bani din PNDL, două creșe din Constanța sunt pustii! Nu au primit autorizaţii necesare pentru funcționare

26 Mar 2023 2227

Contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR semnate de Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor și construirea de creșe

17 Nov 2022 901

Ce vrăji a mai făcut directoarea Poptile de la DGAS?! Creșele, cantina socială și căminul de bătrâni din Constanța riscă să rămână fără alimente (DOCUMENTE)

05 Nov 2022 3816

124 de creșe construite prin PNRR. În județ sunt doar trei, în Murfatlar, Techirghiol și Hârșova. Niciuna la Constanța

22 Oct 2022 1566

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Asigurăm finanțarea, din fonduri europene, pentru construcția a 124 de creșe noi“ (DOCUMENT)

07 Sep 2022 1254

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Am semnat primele contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe“

01 Sep 2022 1053

Pensiuni, tabere, creșe și grădinițe, verificate de ANSVSA. Amenzi de peste 700.000 lei, aplicate

01 Aug 2022 1178

Creșe noi în județul Constanța. În ce localități vor fi construite

16 Jun 2022 1651

Primarul Municipiului Constanța „Vești bune pentru părinți. Construim două creșe noi în Constanța“

25 May 2022 1473

Lege promulgată Alocația de hrană pentru persoanele aflate în centrele rezidențiale de asistență socială crește, la nivel național, de la 1 iunie 2022

23 May 2022 3183

Ministerul Dezvoltării va finanța construcția a 6 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic

06 May 2022 1127

Județul Constanța Lista localităților ce primesc finanțare pentru construirea de creșe. Printre ele, și Lumina

05 Apr 2022 1422