Pensiuni, tabere, creșe și grădinițe, verificate de ANSVSA. Amenzi de peste 700.000 lei, aplicate

  • Primele rezultate ale acțiunilor de control pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare în tabere școlare, creşe, grădiniţe și localităţi de interes turistic
 
În intervalul 07.07.2022 – 31.08.2022, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea acţiunilor de control în perioada sezonului turistic de vară la nivel național.

La baza acestor acțiuni de control, a stat principiul asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor în contextul unei afluenţe mari de turişti ce duce la o creştere a rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement, tabere școlare, creşe, grădiniţe, localităţile de interes turistic în special la cele care prepară şi furnizează alimente pentru persoanele aflate în aceste zone, ceea ce reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea umană.

Acțiunile controalelor oficiale au urmărit în special, identificarea şi retragerea de la comercializare către consumatorul final a produselor alimentare care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Astfel, în intervalul 07.07.2022 – 29.07.2022, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 821 de unităţi (315 pensiuni, 33 de tabere școlare, 191 de grădinițe, 18 creșe, 264 de cantine), fiind aplicate 83 de sancţiuni în valoare de 708.000 de lei.

Totodată, au fost emise 4 ordonanțe de suspendare temporară a activităţii.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară. Seria acțiunilor de control va continua și în perioada următoare.

Reamintim cetățenilor numărul de telefon al Call-Center-ului ANSVSA - 0800 826 787 -  care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă ANSVSA Smoothie contaminat cu patulină, retras de pe rafturile LIDL

12 Mar 2024 687

Alertă alimentară Biscuiți retrași din magazinele LIDL. Pot să conțină corpuri străine metalice

22 Feb 2024 2524

ANSVSA MEGA IMAGE retrage un sos de la raft. Conține un produs care nu se regăsește pe etichetă

16 Feb 2024 634

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 759

Unul dintre cele mai cumpărate sosuri de usturoi, retras de pe rafturile din magazinele LIDL! Iată motivul

09 Feb 2024 1349

ANSVSA Produs de la LIDL, retras de la raft! Risc de intoxicație cu histamină

07 Feb 2024 1358

ANSVSA Retragere produs de la comercializare. Goji, contaminat cu salmonela

02 Jan 2024 813

Un nou focar de gripă aviară, într-o exploataţie comercială de găini din Piscani, judeţul Olt

24 Dec 2023 698

DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare numai din unităţi autorizate

08 Dec 2023 763

Anunț important al ANSVSA! Cum pot fi protejate animalele în perioadele cu temperaturi foarte scăzute

04 Dec 2023 699

Mega Image retrage un produs important de la raft! Este vorba de o cunoscută ciocolată

07 Nov 2023 2253

Focar secundar de gripă aviară diagnosticat la o gospodărie din județul Teleorman

31 Oct 2023 875

Primul termen, în februarie 2024 Dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța, a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

29 Oct 2023 1290

Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, în vizită de lucru în Regatul Maroc - noi oportunități pentru export

25 Oct 2023 914

ANSVSA aplică amenzi de zeci de mii de lei pentru utilizarea ileagală de substanțe în produse alimentare

17 Oct 2023 787