Ministrul afacerilor externe, întrevedere cu ministrul vietnamez al afacerilor externe, Bùi Thanh Sơn

MAE. Foto: Facebook/MAEMinistrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut duminică, 21 ianuarie 2024, la București, o întrevedere bilaterală cu ministrul vietnamez al afacerilor externe, Bùi Thanh Sơn. Întrevederea a avut loc în marja vizitei oficiale în România pe care demnitarul o realizează în cadrul delegației conduse de prim-ministrul vietnamez Phạm Minh Chính.

Potrivit MAE, cei doi interlocutori au salutat stadiul actual al relațiilor bilaterale, stabilite în urmă cu 74 de ani, relații care au cunoscut o dinamică accentuată mai ales în ultimii ani. De asemenea, înalții oficiali au subliniat necesitatea continuării demersurilor de consolidare a cooperării în domenii de interes reciproc, inclusiv între ministerele de externe din cele două țări.

„În acest sens, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a reiterat angajamentul pentru identificarea unor noi oportunități de cooperare, raportate la potențialul real, în domenii precum comerț, cultură și educație, digitalizare, securitate cibernetică, medicină și farmacie.

Partea vietnameză a adresat mulțumiri pentru sprijinul activ al României pe durata Președinției Consiliului UE în 2019, concretizat cu intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb UE-Vietnam. Ministrul Odobescu a asigurat că România va rămâne un susținător constant al cooperării consolidate între UE și Vietnam. În context, a evidențiat importanța unui dialog susținut pentru a aborda provocările contemporane, inclusiv cele din zona Indo-Pacific, unde Vietnamul este un actor important“ - au mai precizat reprezentanții MAE.


Cei doi omologi au avut un schimb de opinii cu privire la situația actuală a contextului regional și global, cu accent pe crizele și conflictele existente, și au abordat modalitățile prin care cele două state pot colabora pentru a face față provocărilor comune.

Totodată, au exprimat încrederea că vizita oficială în România a prim-ministrului vietnamez va marca o etapa importantă în consolidarea de ansamblu a cooperării politice și sectoriale dintre cele două țări.

citește și: 

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Bulgaria

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 259

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 235

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 305

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 239

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 261

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 246

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 392

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 310

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 224

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 197

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 257

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 272

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 282

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 259

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 433