Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru creșterea consumului de produse românești



Ministrul Agriculturii, Adrian Ionut Chesnoiu, s-a întâlnit ieri, 17 februarie 2022, cu administratorii piețelor din România, pentru a identifica împreună soluții în vederea creșterii accesului producătorilor în piețe, astfel încât consumatorii să aibă la dispoziție o gamă cât mai variată de produse agroalimentare produse pe plan local.

 

„Susțin cu fiecare ocazie consumul de produse românești și cred că este de datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că producătorii, care muncesc de dimineața până seara în ferme, sunt pe deplin sprijiniți.


Am transmis o adresă către președinții Consiliilor Județene și către primarii municipiilor și orașelor, în care le-am cerut sprijinul pentru identificarea unor spații în care pot fi organizate piețe volante, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local.



De asemenea, rog toate autoritățile competente să se implice în verificarea respectării legislației în ceea ce privește accesul producătorilor români autentici la spațiile de comercializare la care au dreptul. Șansa noastră este să strângem rândurile în favoarea producției românești, a declarat ministrul CHESNOIU.




Printre temele de interes pentru administratorii piețelor s-au numărat și cele care vizează modificarea legislației pentru aprobarea unui cod CAEN unic pentru activitatea desfășurată de către piețe, identificarea unor surse de finanțare pe care piețele agroalimentare le pot accesa și reducerea tarifelor pentru spațiile destinate cooperativelor cu 50%.



În cadrul întâlnirii, ministrul CHESNOIU i-a informat pe reprezentanții AAPR că, începând cu data de 1 martie a.c., se vor organiza piețe volante la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea MADR.



Sursa foto: Unsplash/ Dario Mendez 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 2202

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 487

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 766

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 993

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 939

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 482

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 543

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 777

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 605

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 471

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 582

Piețele agroalimentare din Constanța, pregătite pentru Sărbătorile Pascale

09 Apr 2024 595

Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită la Tulcea în Piața Civică a municipiului

09 Apr 2024 467

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3670

Scoasă la vânzare acum câțiva ani, Casa Hrisicos încă nu și-a găsit cumpărători. Proprietarii cer 3,3 milioane de euro

06 Apr 2024 1979