Ministrul apărării naționale, întâlnire cu noul ambasador al Franței la București

  • Întâlnirea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Franței la București

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit marți, 20 octombrie, vizita de prezentare a noului ambasador al Franței în România, Laurence Auer, la sediul MApN.

Cei doi oficiali au evidențiat importanța dialogului strategic bilateral în materie de securitate și apărare.

Ministrul român a salutat intenția de reluare, în perioada următoare, a dialogului în format „2+2” la nivelul miniștrilor de externe și apărare și a evidențiat relația de cooperare militară bilaterală existentă între cele două țări aliate și partenere.

În context, a fost reliefată importanța Mării Negre pentru securitatea spațiului euroatlantic.

Întâlnirea a reprezentat, totodată, un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Franţa în misiuni și operații din perspectivă bilaterală, în context aliat şi în cadrul Uniunii Europene, precum și dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung în materie de echipamente militare și cooperare industrială. A fost subliniat,  de asemenea, potențialul inițiativelor europene, în special Fondul european de apărare, pentru cooperarea industrială bilaterală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNExercițiul multinațional SWIFT RESPONSE 24

01 May 2024 197

Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția a XX-a, organizat la Constanța

01 May 2024 316

MApN Exercițiul multinațional Swift Response 24, una din cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa

30 Apr 2024 484

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului facilității navale de sprijin Deveselu

30 Apr 2024 326

MApNVideoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe

30 Apr 2024 226

MApNRomânia sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

29 Apr 2024 230

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 456

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 313

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 250

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 283

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 557

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 525

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 289

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 905

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 548