Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa la ceremonia militară și religioasă prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ministrul Vasile Dîncu. Foto: Facebook/Vasile DîncuMinistrul apărării naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa miercuri, 20 iulie, începând cu ora 11:00, la ceremonia militară și religioasă  prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 20 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30,  IAR-330, IAR-99 aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii,  două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, două elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, două elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, precum și patru aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

În datele de 14, 15,18 și 19 iulie, începând cu ora 11.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, au avut loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române.

„Totodată, cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviaţiei, vor fi survolate de aeronave militare următoarele localități: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Bârlad, Botoșani, Brăila, Caracal, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej, Focșani, Galați, Gherla, Groșii Țibleșului, Luduș, Mediaș, Onești, Piatra Neamț, Sighișoara, Suceava, Târgu Neamț, Tecuci, Târgu Lăpuș, Târgu Mureș, Turda și Vaslui.

Survolul aeronavelor se va executa cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare şi vor fi luate toate măsurile de siguranţă necesare, astfel încât impactul asupra comunităţii locale să fie minim“ - au precizat reprezentanții MApN.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 472

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 495

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 506

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 525

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 775

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 493

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 592

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 500

Ministrul Vasile Dîncu, prezent la susținerea lucrărilor de licență de către absolvenții Academiei Forțelor Terestre

19 Jul 2022 545

Ministrul apărării naționale, la reuniunea aniversară „Femeile, pacea și securitatea”. Când va avea loc evenimentul

15 Jul 2022 590

Militarul căruia i-a fost furată arma a fost trimis în judecată! Iată care sunt acuzațiile. Modificări importante pentru militari anunțate de ministrul Apărării (VIDEO+FOTO)

15 Jul 2022 15613

Înotătorii juniori ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale. Ce mesaj le-a transmis campionilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Jul 2022 667

Întrevedere a ministrului apărării naționale cu ambasadorul SUA la NATO Discuții în jurul adoptării unui nou Concept Strategic al Alianței Nord-Atlantice

11 Jul 2022 546

Conducerea MApN, la Black Sea Security Forum. Evenimentul va aborda implicațiile noului Concept Strategic al NATO

07 Jul 2022 595

Ministrul Apărării, întâlnire cu absolvenții români ai academiilor militare din SUA, promoția 2022 „Sunteți generația care va avea ca misiune principală modernizarea Armatei României”

05 Jul 2022 495