Ministrul Apărării Naționale „Ziua Eroilor este momentul în care poporul român onorează memoria eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi“

Ministrul Vasile Dîncu. foto: ZIUA de ConstanțaMinistrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor. 

Ministrul a amintit că „anul acesta se împlinesc 145 de ani de la războiul prin care România şi-a dobândit independenţa de stat prin jertfa militarilor români care au luptat la Rahova, Griviţa sau Plevna“. 

„Ziua Eroilor este momentul în care poporul român onorează memoria eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în lupte de-a lungul istoriei, pentru libertatea naţiunii, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Nu întâmplător, românii își comemorează înaintașii jertfiți în mod eroic în aceeași zi cu prăznuirea zilei în care Domnul nostru Isus Hristos s-a înălţat la Ceruri. Jertfa de Sine a Fiului Domnului, asumată în numele întregii umanități, simbolizează sacrificiul eroilor noştri care, urmând exemplul Mântuitorului, au pus mai presus de propria ființă datoria față de Țară.

Într-o astfel de zi înțelegem că eroii căzuți în lupte au clădit, cu sânge, cu suferință, cu sacrificii, în numele unor idealuri mult mai mari decât propria lor viață, istoria Țării noastre. Ei au murit în luptă pentru ca noi, cei de după ei, să putem trăi în libertate.

Scriitorul britanic G.K. Chesterton spunea că „adevăratul soldat se luptă nu pentru că urăște ceea ce este în fața lui, ci pentru că iubește ceea ce este în spatele lui”. Și, într-adevăr, eroii neamului nostru și-au dat viața în lupta cu tirania, în lupta cu nedreptatea, pentru ca România să fie independentă, suverană și pentru românii care rămăseseră acasă și, mai ales, pentru ca cei care urmau să se nască, să poată trăi mândri și liberi. Fie că este vorba despre ostașii căzuți în Războiul de Independență, în cele două războaie mondiale sau, recent, îm misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, din Afganistan sau Irak, cei căzuți au făcut din trupul lor scut pentru apărarea națiunii noastre. Ei sunt cei puțini cărora noi, cei mulți, le datorăm enorm.

Lăsând în urma lor lecţia dăruirii de sine pentru idealul de a servi patria, eroii constituie modele demne de urmat pentru tinerele generaţii şi pentru cele viitoare. Valorile şi principiile care le-au călăuzit destinul ne rămân şi nouă ca repere de responsabilitate, pentru a lăsa urmaşilor noştri o Românie dezvoltată, o ţară demnă şi pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice.

Anul acesta se împlinesc 145 de ani de la războiul prin care România şi-a dobândit independenţa de stat prin jertfa militarilor români care au luptat la Rahova, Griviţa sau Plevna, animaţi de dorinţa de a-şi cinsti străbunii eliberând Țara de sub dominația otomană.

Armata română are înscrise cu litere de aur numele eroilor săi căzuţi pe câmpurile de bătălie în Războiul de Independenţă și în cele două războaie mondiale, în numele idealului naţional. Faptele lor stau astăzi încrustate în filele de epopee ale istoriei naţionale şi universale.

Trebuie să recunoaștem că, într-o astfel de zi, orice am spune și orice am face ar fi prea puțin pentru a egala valoarea imensă a sacrificiului eroilor noștri. Dar avem datoria să le mulțumim, nu doar astăzi, nu doar la ceremoniile oficiale, ci în fiecare zi, pentru țările pe care ni le-au lăsat moștenire.


Cinstirea memoriei eroilor căzuţi la datorie, a prizonierilor şi a victimelor conflagrațiilor care au încercat națiunea română exprimă dorinţa noastră de a împlini idealurile nobile pentru care ei au luptat.

Într-o astfel de zi suntem, de asemenea, cu gândul la militarii noştri aflaţi departe de casă şi de familiile lor, în misiuni externe sau pe teritoriul național, alături de aliaţii noştri, reprezentând cu onoare şi demnitate România. Le mulțumim pentru tot ceea ce reprezintă și pentru tot ceea ce fac și îi așteptăm cu drag acasă.


Dumnezeu să-i odihnească pe Eroii Națiunii și să binecuvânteze România!
Hristos S-a Înălţat!“ - este mesajul transmis de Ministrul Vasile Dîncu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 967

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2389

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 1008

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1081

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1113

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1488

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1074

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1243

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1231

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1106

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1151

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1470

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1218

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1250

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1198