Ministrul Economiei, despre decizia privind revocarea lui Sevil Shhaideh din conducerea OMV Petrom

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, vine cu precizări şi spune că a solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în vederea revocării lui Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere argumentând că "acţionariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-şi permită să menţină în asemenea poziţii de decizie persoane cu abordări discutabile".

 „Am solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor în vederea revocării doamnei Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere.

OMV Petrom este un jucător important pe piața de energie românească și europeană, iar statul român, care deține aproape 21% din capitalul social al acestei companii, trebuie să ia decizii care să nu afecteze capitalul de imagine și performanțele economice ale companiei.
Unul dintre obiectivele mandatului meu este acela de a susține în funcții importante ale instituțiilor din subordinea mea oameni pregătiți și asupra cărora nu există semne de întrebare cu privire la profesionalismul și integritatea lor.

Acționariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-și permită să mențină în asemenea poziții de decizie persoane cu abordări discutabile și care au făcut parte dintr-o guvernare care a adus grave prejudicii economiei românești. “



Sursa foto-captura: Facebook/ Virgil Popescu 

Citește și:

Eliberată din funcţie de Orban, Sevil Shhaideh s-ar putea întoarce chiar şi în Consiliul Judeţean Constanţa, unde are postul suspendat!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Radiografia“ firmelor Iată cine vrea să supervizeze lucrările la noul sediu al Serviciului de Telecomunicații Speciale Constanța!

18 Feb 2024 1261

Decizie definitivă în cazul lui Nicolae Popescu, fost auditor public extern în Camera de Conturi Constanța, trimis în judecată de DNA (DOCUMENT+MINUTĂ)

23 Jan 2024 1018

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

27 Sep 2023 1204

Ministrul Energiei „Cred că preţul de 68 de bani la energie electrică pentru populaţie este foarte bun“

22 May 2023 983

Gabriel Zahiu, mesaj emoționant - „Departe de casă, dar cu gândul tot la Farul! Forza Farul! Farul campioană!“ (GALERIE FOTO)

20 May 2023 5911

Ministrul Energiei „Finanțare record pentru dezvoltarea proiectului SMR în România. Peste 4 miliarde de dolari“

20 May 2023 1165

Surse Ministrul Energiei, Virgil Popescu, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul Romarm

07 Mar 2023 915

Biblioteca Academiei Române Eveniment cultural de neratat! Expoziția „Oltenia de acum un secol în fotografiile Al. Tzigara-Samurcaș“

14 Feb 2023 1122

Ministrul Energiei, anunț de ultim moment despre declarațiile pe proprie răspundere

20 Dec 2022 1424

Ministrul Energiei „România are în plan să operaționalizeze un cablu de transport de energie electrică verde pe traseul Tuzla - Podișor“

17 Dec 2022 1080

Ministrul Energiei „România devine "un nod important" în ce priveşte energia electrică şi gazele naturale“ (VIDEO)

19 Oct 2022 1249

KazMunayGas va continua să furnizeze petrol rafinăriei sale din România

07 Oct 2022 1576

Ministrul energiei, Virgil Popescu „Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune“

01 Oct 2022 1167

Farul Constanța Cum a ajuns la fotbal fundașul Mihai Popescu. Ce jucător celebru, din străinătate, urmărește constant

24 Sep 2022 2597

Ionuț Stroe, PNL Liberalii „s-au obişnuit“ cu solicitarea social-democratului Mihai Tudose de a fi remaniat ministrul Energiei, Virgil Popescu

30 Aug 2022 1043