Ministrul Educației a anunțat ce măsuri a luat în cazul profesorilor care au comis erori majore la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat


Profesorii care au comis erori majore, anul trecut, la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat nu vor mai lua parte la niciun examen naţional, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, 10 ianuarie, într-o conferinţă de presă.



"Avem lista acelor evaluatori care au comis erori majore şi pot să vă asigur - mă ţin de cuvânt - că nu vor mai evalua la niciun examen naţional după greşelile pe care le-au făcut în Evaluarea naţională sau Bacalaureatul de anul trecut. (...) Corectare computerizată a fost una dintre solicitările majore ale Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi", a spus ministrul după întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi.


În cadrul întâlnirii de luni au fost clarificate mai multe aspecte, precum standardizarea evaluării, eliminarea inechităţilor, susţinerea performanţei.



"Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu solicitările şi aşteptările părinţilor. Au fost clarificate mai multe lucruri pe mai mult paliere. Este foarte important să avem rezolvate probleme precum standardizarea evaluării în România, eliminarea inechităţilor de orice fel în sistemul de învăţământ românesc, de susţinere a performanţei, probleme ce ţin de modul de organizare. Şi, peste toate acestea, am asigurat reprezentanţii părinţilor că în momentul în care va exista un draft al unui nou pachet legislativ în educaţie, el va fi supus consultărilor şi dezbaterii fără niciun fel de întârziere. Facem tot posibilul ca acest draft să existe cât mai repede posibil după încheierea dezbaterilor în cadrul proiectului "România Educată"", a susţinut ministrul.


Cîmpeanu a menţionat că a avut luni o videoconferinţă cu inspectorii şcolari cu privire la reducerea abandonului şcolar.




"I-am rugat să se asigure că vor fi transmise solicitări de la toate şcolile care se confruntă cu probleme ce ţin de abandonul şcolar, un fenomen care este într-o creştere mai mult decât îngrijorătoare, îndeosebi în mediul rural. La finalul lunii martie va trebui să avem deja încheiate contractele de finanţare pentru primele 750 de şcoli cele mai vulnerabile din perspectiva abandonului şcolar. Este vorba despre finanţări de până la 200.000 de euro, în care cheltuielile eligibile sunt - pe lângă orele de meditaţii - cheltuieli cu orientarea şcolară, cu consilierea, cu mediatori şcolari. Acei elevi pot participa de multe ori pentru prima oară la tabere care să fie plătite din acest grant, la excursii, la vizite de documentare", a menționat ministrul Educaţiei.


Şcolile pot achiziţiona, potrivit acestuia, diverse echipamente, care să facă şcoala atractivă, în aşa fel încât să scadă abandonul şcolar.


"Această măsură trebuie implementată în paralel cu achiziţia de microbuze şcolare, cele 3.200 de microbuze şcolare echivalente 8+1 locuri, care să faciliteze accesul la şcoală. Nu în ultimă instanţă, un sistem de burse care să fie atractiv pentru a nu părăsi şcoala dincolo de cele şase tipuri de burse existente care au crescut în cuantum", a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

Foto Facebook/ Sorin Cîmpeanu

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 594

Ministerul Educației Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală

01 Apr 2024 586

Lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire încadrată în clasa I de risc seismic, publicată de Ministrul Educației

07 Mar 2024 631

Ce spune Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate prin ordin de ministru

15 Feb 2024 893

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 749

Ministerul Educației răspunde la întrebările puse în privința simulărilor și evaluărilor digitalizate (DOCUMENT)

03 Feb 2024 828

Ministrul Ligia Deca, la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 821

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 873

Ministrul Ligia Deca Sistemul de corectare digitalizată va fi folosit anul acesta la toate examenele naţionale

15 Jan 2024 822

Ministrul Educației „Din acest an, în învățământul superior, diploma de doctor va conține un cod QR“

12 Jan 2024 910

Ministerul Educației Luni se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța și Tulcea

26 Nov 2023 36212

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța, închise mâine UPDATE. ISJ Constanța solicită suspendarea cursurilor, mâine, 27 noiembrie 2023 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ

26 Nov 2023 3573

Ministerul Educaţiei alocă 1.407.473 de lei pentru ca în cel puţin 250 de şcoli să se poată desfăşura programe pentru reducerea violenţei în mediul şcolar

13 Nov 2023 798

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre o posibilă candidatură a sa la alegerile europarlamentare din 2024. Iată ce spune aceasta

03 Nov 2023 829

Rectorul Universității Ovidius din Constanța și ministrul Educației au semnat contractul de finanțare pentru Campusul profesional integrat „Ovidius Engineering Hub” (FOTO)

02 Nov 2023 1130