Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță noi proiecte energetice la reuniunea ministerială de la Baku



Baku Sursa foto: Wikipedia


 
  • Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat la cea de-a zecea reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze și cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde, organizate la Baku, Republica Azerbaidjan, reuniuni cu participare la nivel înalt, atât din partea statelor din regiune, cât și din partea Comisiei Europene.

Coridorul Sudic de Gaze a devenit operațional în urmă cu trei ani, în vârful crizei energetice și a avut un rol semnificativ în asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a Europei de Sud și de Est. Diversificarea rutelor de aprovizionare a jucat un rol semnificativ și în reducerea dependenței de gazele rusești, cu atât mai importantă în contextul geopolitic delicat care a generat șocuri asupra lanțurilor de aprovizionare.

În marja acestor reuniuni, a avut loc și cea de-a șasea Reuniune Ministerială, organizată în baza Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în Domeniul Dezvoltării și Transportului Energiei Verzi, semnat în 17 decembrie 2022, la București. Acesta a intrat în vigoare la data 18 februarie 2024, după ratificarea de către cele patru state. Semnatarii Acordului au reiterat angajamentul pentru dezvoltarea energiei verzi și a infrastructurii de transport, salutând demararea studiului de fezabilitate și progresele înregistrate pentru stabilirea unei asociații în participațiune între Operatorii de Sistem de Transport din cele patru state, pentru dezvoltarea proiectelor comune.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei:

„Am avut bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia și Slovacia, dar și cu o serie de companii globale din sectorul energetic: SOCAR, TAQA, MASDAR. Prilejul a fost reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde EUR, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependența continentului european față de gazul rusesc. A avut loc în paralel și reuniunea inițiatorilor Coridorului Verde - cablul în curent continuu care va lega Azerbaidjanul de Georgia, pe sub Marea Neagră, prin România și până la vecinii maghiari. 
Obiectivele noastre aici au fost de a asigura României rolul de lider regional în sectorul energetic, de a diversifica rutele către România și de a reuși, odată cu finalizarea acestor mari proiecte, să asigurăm accesul românilor la gaze și energie electrică la un preț cât mai mic. Mai mult, devenind hub energetic, România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta și mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă și dezvoltare pentru români. 


Noi proiecte importante

A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru primul terminal de LNG la Marea Neagră, pe țărmul românesc, cu rezultate pozitive. Acest proiect, în care SOCAR și Romgaz sunt parteneri, va fi o alternativă la Coridorul Sudic, cu potențialul de a aduce în România 8-9 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an. Urmează identificarea structurii de finanțare și proiectarea de detaliu. România susține această inițiativă. Putem avea un terminal plutitor de LNG așa cum au făcut grecii la Alexandropoulis. 

De asemenea, companiile emirateze TAQA și MASDAR sunt extrem de interesate să investească în România. Portofoliul lor de proiecte este de miliarde de dolari. România oferă multiple posibilități: de la interconectorul în curent continuu Est-Vest, care va lega viitoarele unități 3 și 4 de la Cernavodă și centralele eoliene din Marea Neagră de sistemul energetic european până la panouri fotovoltaice flotante pe lacurile de acumulare ale Hidroelectrica și proiectul Tarnița-Lapuștești.

Totodată, programul nuclear civil românesc este urmărit de toți partenerii, în mod special reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR). După 2029, orizontul de timp pentru finalizarea proiectului de la Doicești, în premieră europeană, va însemna posibilitatea NuclearElectrica de a valorifica această tehnologie în întreaga regiune, cu specialiști pregătiți la Politehnica București, unde deja avem un simulator pentru SMR-uri. Excelență românească la nivel înalt.”


La 1 aprilie urmează comisia mixtă România-Azerbaidjan.
 
Citește și
Ministerul Energiei anunță că a găsit soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 443

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 444

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să fie ținta deepfake-urilor

17 Apr 2024 588

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 519

Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 678

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 460

Sebastian Burduja „Eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori”

16 Mar 2024 559

Ministerul Energiei anunță că a găsit soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor

01 Feb 2024 808

Ministerul Energiei și Transgaz au semnat contracte de 93 milioane euro. Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor este unul dintre ele

23 Jan 2024 603

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a depus o plângere penală pentru o tentativă „deep fake”, prin care se încearcă păcălirea românilor

22 Jan 2024 619

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 541

Zeci de mii de bucureșteni rămân în frig în urma unei avarii majore la Magistrala Grivița. Anunțul Ministerului Energiei

09 Jan 2024 633

LIVE VIDEO+TEXT Constanța. Oil Terminal inaugurează un rezervor de 55000 mc. Ministrul Economiei, prezent la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 2148

Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu vicepremierul Republicii Kazahstan

12 Dec 2023 699

Ministrul Energiei „Solicit conducerii Hidroelectrica accelerarea tuturor proiectelor demarate înainte de 1989“ (VIDEO)

09 Dec 2023 835