Ministrul Finanţelor, despre zero taxe pe salariul minim „Mi-e greu să cred că putem aplica în acest moment”

  • Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, consideră că neimpozitarea salariului minim, chiar şi pentru anumite categorii de contribuabili, este o măsură greu de aplicat în acest moment. 
Ministrul Finanțelor a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că este de acord ca salariul minim să rămână ca şi acum, stabilit prin acordul între patronat şi sindicate.

„E o măsură pe care mi-e greu să cred că o putem aplica în acest moment. Vorbeam de consolidare fiscală, de acoperirea cheltuielilor, dacă venim cu această măsură o să avem o mare problemă bugetară. (...)

Mi-e greu să cred că odată ce deschidem cutia Pandorei, vom mai putea opri generalizarea unui asemenea proiect.

Odată ce ai creat o categorie care nu plăteşte taxe, toate celelalte vor dori să fie în aceeaşi situaţie. Să vedem ce se va întâmpla, suntem cu ochii pe deficit, pe execuţia bugetară", a transmis astăzi Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.


Ministrul Finanţelor s-a referit şi la o posibilă raportare a salariului minim la coşul minim de consum şi a explicat că acesta este o discuţie complicată în condiţiile în care preţurile se modifică constant prin urmare şi valoarea coşului minim se modifică, ceea ce ar însemna impredictibilitate.

„Există o discuţie privind raportarea salariului minim la coşul minim de consum.

A fost şi în Parlament.

Este o discuţie destul de complicată, complexă, pentru că preţurile se modifică constant şi evident şi valoarea coşului minim se modifică constant. Asta ar însemna o impredictibilitate în aplicarea acestei măsuri.

Cred că salariul minim ar trebui să rămână ca şi acum stabilit prin acordul între patronat şi sindicate", a mai precizat ministrul FInanțelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 557

Doi noi vicepreședinți ANAF propuși de ministrul finanțelor

18 Jan 2024 652

Boloș, despre execuția bugetară în 2023 Calculele ne arată că stăm mult mai bine; sub 5,7% deficit bugetar

08 Jan 2024 632

Ministrul Finanțelor, despre posturile din sănătate Problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni

08 Jan 2024 947

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 966

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 683

Camera Deputaţilor s-a întrunit pentru a dezbate moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor​

30 Oct 2023 737

Ministrul Finanțelor, Sebastian Burduja Cu gazele care se produc și cele înmagazinate, ar trebui să trecem iarna și fără importuri

16 Oct 2023 684

Guvernul României ONG-urile au acceptat ideea obligației auditării financiare a asociațiilor și fundațiilor

20 Sep 2023 2622

Ministrul Marcel Boloș „În funcţie de cum va evolua partea de sustenabilitate financiară a României, vom mai ajusta aceste măsuri“

19 Sep 2023 715

Premierul Nicolae Ciucă Guvernul va aproba continuarea Programului „Noua Casă“ (VIDEO)

26 Jan 2023 1106

Ministrul Finanțelor „Pentru această rectificare s-a avut clar în vedere modul în care sunt finanţate pachetele de măsuri pentru cetățeni și economie“ (VIDEO)

18 Aug 2022 1358

Amânarea ratelor a fost aprobată de Guvern fără acordul băncilor. Anunțul ministrului de finanțe

01 Jul 2022 934

Florin Cîțu susține reducerea CAS. „Salarii mai mari pentru toți românii”

13 Feb 2022 3764

Ministrul Finanțelor „Astăzi am semnat şi continuarea programului 'Noua Casă'“

11 Feb 2022 1392