Ministrul Mediului Peste nouă milioane de puieţi de arbori ar urma să fie plantaţi în zonele urbane

Peste nouă milioane de puieţi de arbori ar urma să fie plantaţi pe o suprafaţă ce depăşeşte trei milioane de metri pătraţi, în zonele urbane, prin intermediul apelului de proiecte pentru plantarea de mini-păduri în oraşele României, un program finanţat cu 30 de milioane de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, conform Agerpres.ro

"Astăzi dăm startul depunerii de proiecte pentru mini-păduri urbane în cât mai multe dintre oraşele şi municipiile din România. Suntem obişnuiţi ca pădurile să fie de obicei în proximitatea oraşelor sau mai departe de acestea, însă ceea ce ne propunem prin acest proiect este a aduce pădurile în mijlocul oraşului. Asta înseamnă că, pe lângă ceea ce avem deja în oraşe astăzi, respectiv parcuri şi spaţii verzi, care să fim sinceri sunt total insuficiente, să avem şi acest tip de pădure. Aşa-numita mini-pădure urbană este un tip de pădure care deja se regăseşte în foarte multe state cu pretenţii din punct de vedere a mediului. Ele se regăsesc în Belgia, în Olanda, în Franţa. Prin acest proiect, sperăm noi să se regăsească şi în România. Aşadar, avem la dispoziţie 30 de milioane de euro din PNRR, bani cu care vom finanţa aceste investiţii. Sumele despre care vă vorbesc vor ajunge pentru a planta aproape 30.000 de astfel de păduri urbane, vom putea să plantăm peste 9 milioane de puieţi, vom putea să plantăm arbori în mai mult de 3 milioane mp de suprafeţe de terenuri din România. Cu alte cuvinte, orice municipiu, orice oraş din România poate aplica pentru a fi beneficiar al acestei finanţări", a declarat Fechet.


Ministrul a adăugat că aplicările se pot efectua atât pentru suprafaţa din interiorul Unităţii Administrativ-Teritoriale, cât şi în zona periurbană a acestuia, respectiv la 500 de metri în afara razei oraşului.

"Vor fi eligibile oraşele şi municipiile, aşa cum am spus, dar şi şcolile din România. Orice şcoală poate să depună un astfel de proiect şi să obţină o finanţare nerambursabilă pentru o astfel de investiţie. Ceea ce aş mai adăuga este faptul că în timp ce oraşele sunt deservite de parcuri de care se bucură o anumită parte a oraşului, respectiv o anumită zonă, un anumit cartier, particularitatea acestor mini-păduri este aceea că fiind de mici dimensiuni, şi această zonă este pretabilă pentru înfiinţarea unei mini-păduri urbane. Fiecare cartier ar putea să aibă nenumărate astfel de investiţii. Fiecare cvartal de blocuri ar putea să beneficieze de aceste mini-păduri şi până la urmă cetăţenii să fie protejaţi. Suprafaţa minimă este de 100 mp˛ dar ea poate creşte", a spus ministrul Mediului.


În opinia sa, aceste investiţii vor acţiona ca nişte veritabili doctori în acele comunităţi, iar populaţia va avea un confort mai ridicat, "cu mai puţin praf şi cu mai puţin zgomot" .

"Bineînţeles, acestea vor fi nişte veritabile insule de biodiversitate, vor proteja populaţia de praf, vor proteja populaţia de zgomot, vor stoca bineînţeles dioxid de carbon şi vor reduce poluarea, lucru care se întâmplă cu orice suprafaţă împădurită (...) Discutând cu specialiştii mi s-a spus că şi mai mult de zece specii pot fi plantate într-o asemenea mini-pădure (...) Aşadar, având în vedere calitatea aerului în multe dintre localităţile urbane din România, problemele cu praful, cu particulele PM 2,5 şi PM 10, îndrăznesc să cred că aceste investiţii vor acţiona ca nişte veritabili doctori în acele comunităţi şi vor asigura populaţia la un confort mai ridicat, la un aer mai curat, cu mai puţin praf şi cu mai puţin zgomot", a explicat Fechet.


Potrivit sursei citate, finanţarea maximă pe care o poate o primi beneficiarul în cadrul acestui program, pe principiul "Primul venit, primul servit", este de 9,5 euro/mp de pădure urbană.

Runda de atragere de fonduri pentru Subinvestiţia I.1.C. "Crearea de păduri urbane" face parte din Investiţia I.1. "Campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane", din PNRR.

Sursa: 

Agerpres.ro 

citește și: 

CSM explică de ce nu se poate înființa Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 666

Corina Martin, reprezentant al patronatelor în turism „Vrem să facem turism , iar plaja este doar o componentă a acestui pachet turistic”

21 Feb 2024 765

Nicolae Bucovală, operator de turism „Plajele ar trebuie să se liciteze pe cel puțin zece ani” (VIDEO)

21 Feb 2024 858

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1017

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vine la Constanța

20 Feb 2024 752

Se deblochează Programul ”Casa verde fotovoltaice”. Ce trebuie să facă solicitanții

22 Jan 2024 954

Ministrul Mediului „Lansăm în consultare un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi“ (video)

17 Jan 2024 728

Mircea Fechet, anunț de ultim moment despre noul Cod Silvic

12 Dec 2023 762

Ministrul Mediului anunță lansarea sistemului de garanție-returnare. Iată cum funcționează (VIDEO)

29 Nov 2023 833

Ministrul Mediului Dialog între Academia Română și Guvern pentru conservarea urşilor bruni şi asigurarea protecţiei oamenilor

04 Sep 2023 824

Județul Tulcea Ministrul Mircea Fechet începe turul parcurilor naționale. Vizită în Parcul Național Munții Măcinului (VIDEO)

02 Sep 2023 975

„Am solicitat corpului de control să efectueze o analiză“ Ministrul Mediului, despre scurgerea de informaţii din programul „Casa Verde Fotovoltaice“

24 Aug 2023 795

LIVE TEXT. Ministrul Mediului la Constanța Mircea Fechet susține o conferință de presă privind stadiul salubrizării plajelor de pe litoralul românesc (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 1205

LIVE TEXT Mircea Fechet, ministrul Mediului, prezent la Constanța cu prilejul conferinței regionale „Reciclăm în România” (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 900

Constanța Ministrul Mediului, Mircea Fechet, participă la Conferința Regională „Reciclăm în România”

03 Aug 2023 903