Ministrul Vasile Dîncu „Nu este cazul ca România să intre în război“

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război.

Ministrul Dîncu a menționat că "nu este cazul ca România să intre în război, aşa cum uneori vedem în fake news-uri".

"Nu este cazul, şi aş vrea să precizez asta pentru ca populaţia să ştie foarte bine, nu este cazul ca România să intre în război, aşa cum uneori vedem în fake news-uri. Acum două zile, secretarul general NATO, Stoltenberg, a spus că NATO, în cazul unei intervenţii în Ucraina a Federaţiei Ruse, nu va reacţiona militar, pentru că, conform Tratatului NATO, nu poate interveni decât dacă este ameninţată o ţară membră. Ucraina nu este în acest moment membră NATO, dar sigur că vor fi alte forme de reacţie pe care comunitatea internaţională le va lua", a precizat Vasile Dîncu.


Acesta adăugat că un posibil conflict la graniţă presupune anumite pregătiri şi din partea ţării noastre, dar a subliniat că nu ne pregătim de război.

"Deci, nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război. Atunci, însă, când ai un conflict la graniţă sau în apropierea ta trebuie sa te pregăteşti întotdeauna, pentru că sunt multe efecte adverse aici. Există posibilitatea unei migraţii din cauza războiului şi trebuie gestionată această situaţie. Există alte situaţii legate de circuitele economice, pentru că orice blocadă, de exemplu, a economiei şi a Federaţiei Ruse are influenţă asupra băncilor, asupra energiei, aprovizionării cu energie în Europa, şi sunt şi multe alte lucruri. (...).Noi ne pregătim pentru orice situaţie", a afirmat Vasile Dîncu.


Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, efectuează, vineri, vizite de informare în garnizoanele Arad şi Timişoara.

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 952

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2356

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 993

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1062

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1097

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1473

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1050

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1225

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1203

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1090

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1139

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1453

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1199

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1232

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1188